Euro si dolarul au coborat sub nivelul de la sfarsitul anului trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Desi parea ca s-a saturat la un moment dat, leul continua sa muste puternic din euro si dolar. Cele doua valute au ajuns acum sub valoarea pe care o aveau la sfarsitul anului trecut si caderea lor nu

Desi parea ca s-a saturat la un moment dat, leul continua sa muste puternic din euro si dolar. Cele doua valute au ajuns acum sub valoarea pe care o aveau la sfarsitul anului trecut si caderea lor nu pare a se opri aici. Moneda europeana a coborat ieri din nou, in interval de numai doua saptamani, sub pragul psihologic de 40.000 de lei. Euro a coborat cu 497 de lei fata de sedinta precedenta si cu 784 de lei fata de cursul inregistrat in urma cu o saptamana, desi la un moment dat dadea semne ca revine la nivelul de dinaintea anuntului BNR privind reducerea interventiilor pe piata. Si dolarul a avut ieri o zi proasta, moneda americana pierzand 433 de unitati fata de sedinta anterioara si nu mai putin de 1.164 lei fata de nivelul de acum o saptamana. Decizia Bancii Nationale de a lasa cursul sa fluctueze liber i-a facut fericiti, cel putin pentru perioada urmatoare, pe importatori si pe cei care au de platit rate la creditele contractate in valuta, insa le creeaza mari probleme exportatorilor si celor care au economii in valuta. Fata de inceputul anului, euro a coborat cu 1.490 lei, iar dolarul cu 2.832 lei. Caderea mai puternica a monedei americane trebuie corelata cu ceea ce se intampla pe pietele internationale cu raportul dolar/euro, care in prezent se invarte in jurul a 1,30. Dealerii bancilor comerciale spun ca se asteptau la o intarire a leului (avand in vedere si declaratiile repetate in acest sens ale oficialilor BNR), insa multi recunosc ca nu se asteptau ca tendinta sa fie atat de accentuata. La un moment dat, operatorii de pe piata se asteptau la stabilizarea monedei europene la un curs in jurul valorii de 41.000 lei/euro, cu fluctuatii care sa nu depaseasca 200-300 lei/sedinta de tranzactionare. Numai ca apropierea sarbatorilor de iarna ii face pe acestia sa creada ca supraoferta de valuta de pe piata se va mari, ceea ce va determina o apreciere si mai puternica a leului. "Pana acum doua saptamani, piata era "curatata" de Banca Nationala, care cumpara uneori surplusuri uriase de valuta pentru a nu bulversa cursul. In lipsa acestor interventii, cursul este dictat exclusiv de raportul dintre cerere si oferta", ne-a declarat dealerul unei banci comerciale. Analistii economici sunt de parere ca, pe langa eliminarea sumelor speculative printr-un curs mult mai putin predictibil, "retragerea" BNR are un rol strategic in ceea ce priveste incadrarea intr-o inflatie de sub 10 la suta. "Guvernantii spera sa poata sa asigure aceasta iarna din punct de vedere al energiei la costuri mai mici, prin importuri mai ieftine. Riscul de a aluneca de pe sarma este insa destul de mare. Majorarea necontrolata a importurilor si mai ales a consumului ar putea sa dea peste cap planurile guvernantilor", ne-au explicat sursele citate. Ultimele evolutii ale celor doua valute principale i-a facut si pe brokerii Bursei de la Sibiu sa fie mai circumspecti in ceea ce priveste estimarile pentru primul trimestru al anului viitor. Ieri, in piata la termen de la Sibiu au fost tranzactionate primele contracte pe raportul leu/euro cu scadenta martie 2005. A fost vorba de o operatiune de hedging (acoperire a riscului valutar), pretul de cotare al euro fiind stabilit la 40.500 lei, valoare inferioara celei la sfarsitul lui 2003 (41.117 lei). Pentru scadenta 23 decembrie, primele tranzactii au fost realizate la pretul de 40.040 lei. Scaderea cotatiilor pe piata valutara a produs si o coborare a preturilor futures de la Sibiu, moneda europeana coborand la 39.780 lei.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!