Euro, la nivelul maxim al ultimelor 14 luni în raport cu dolarul american

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cursul dolarului a avut de suferit din cauza evoluţiei sub aşteptări a economiei americane

Cursul monedei unice europene a atins cel mai ridicat nivel din mai bine de un an în faţa dolarului, după publicarea datelor dezamăgitoare privind rata şomajului din SUA. În plus, faptul că Rezerva Federală, banca centrală a SUA, a anunţat că va continua să tipărească şi să injecteze în pieţe aproximativ 85 de miliarde de dolari pe lună până la sfârşitul acestui an stârneşte noi temeri faţă de cea mai mare economie din lume.

Euro a crescut până la 1,3711 dolari vineri, ajungând astfel la cel mai puternic curs de schimb înregistrat în ultimele din noiembrie 2011. Practic, avansul câştigat de euro în acest interval este de 8% în faţa monedei americane. Deprecierea dolarului este explicată prin publicarea datelor privind rata şomajului din Statele Unite, care a urcat în ianuarie la 7,9%. 

Totodată, săptămâna trecută, Biroul american de Statistică a anunţat că în cel de-al treilea trimestru al anului trecut, economia SUA a înregistrat prima scădere din ultimii trei ani. În plus, proiecţia de deficit bugetar pentru acest este de 900 de miliarde de dolari, iar dezbaterea privind plafonul datoriei publice rămâne în continuare într-un impas.  

De cealaltă parte, aprecierea monedei unice europene se datorează şi eforturilor de stimulare a economie întreprinse de Banca Centrală Europeană. Euro a fost cea mai performantă dintre marile valute săptămâna trecută, după ce BCE a calmat vocile care denunţau fragilitatea sistemului bancar european. 

Evoluţia euro a fost sprijinită şi de datele privind activitatea industrială din Uniunea Europeană, care a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimul an în ianuarie. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!