Ernst & Young: Orice creştere economică a României se va baza pe cererea internă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orice creştere economică pe care România ar putea să o înregistreze în următoarele trimestre se va baza pe cererea internă, în condiţiile în care criza din zona euro va afecta pe termen scurt exporturile româneşti pe pieţele din UE, arată o analiză a Ernst & Young.

„Peste 70% din exporturile româneşti sunt adresate pieţelor din UE, iar criza din zona Euro indică perspective slabe pentru creşterea valorii nominale a acestora pe termen scurt", se arată în raportul companiei de consultanţă.

Analiştii Ernst & Young notează că, cel mai probabil, cheltuielile de consum se vor restrânge pe măsură ce populaţia va încerca să descarce din povara datoriilor. Acest lucru va fi contrabalansat de creşterea veniturilor reale pe fondul scăderii inflaţiei şi al planurilor Guvernului de a creşte salariile bugetare.

Estimările Ernst & Young indică o creştere a cererii interne de 1,3% în 2012 şi de 2,8% în 2013.
Analiştii arată că investiţiile ar putea reprezenta un stimul important al creşterii în România, deoarece ţara are nevoie de modernizarea infrastructurii publice.

Revenire modestă în 2013

În ceea ce priveşte evoluţia economiei în zona euro, raportul Ernst & Young a pornit de la premisa că programul de austeritate al Greciei va continua şi că celelalte state membre ale zonei Euro, precum Spania şi Italia vor evita turbulenţe financiare semnificative în perioada următoare.

„Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite, aversiunea faţă de riscuri a pieţelor financiare, a companiilor şi a populaţiei se va ameliora către sfârşitul lui 2012, deşi nivelul total al producţiei zonei euro se estimează că va scădea cu 0,6% anul acesta", se arată în raportul citat.

Specialiştii Ernst & Young sunt de părere că o eventuală revenire în 2013 va fi modestă, având în vedere multiplele problematici cu care se confruntă zona euro, fiind prognozată o creştere de doar 0,4%. Pe măsură ce constrângerile fiscale se relaxează în 2014, EEF prognozează că zona Euro va înregistra creşteri de 1,7% în 2014, şi de 2% în 2015 şi 2016.

"Pentru unii, dilema alegerii între austeritate şi creştere are un răspuns imediat, ceea poate indica o simplificare periculoasă. Având în vedere expunerea băncilor din zona Euro pe datoriile suverane, este clar că stabilitatea fiscală este mai inter-conectată ca niciodată cu stabilitatea sistemelor financiare. Prin urmare, stabilitatea fiscală este o componentă cheie în recuperarea sănătăţii sectorului bancar şi în obţinerea finanţării pentru investiţii şi creştere", a afirmat Marie Diron, consultant economic senior al Ernst & Young.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile