E.On, Engie, Enel şi alţi 69 de furnizori de energie, verificaţi de ANPC: 27 au fost amendaţi cu 450.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

27 dintre cei 72 de furnizori de energie verificaţi de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au fost amendaţi cu 450.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor privind plafonarea şi compensarea.

Primele rezultate ale Comandamentului pentru Energie – structură special creată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), aflată sub directa coordonare a preşedintelui instituţiei, Mihai Culeafă, şi a directorului general Paul Anghel conturează modul în care unele companii furnizoare de energie electrică şi gaze naturale pentru consumatori persoane fizice, le respectă acestora drepturile, dar şi legislaţia în vigoare.

Astfel, până în acest moment, adică în perioada 6-13 ianuarie 2022, comisarii ANPC au controlat 72 de operatori economici, din întreaga ţară, cu unul sau mai multe puncte de lucru, la 27 dintre aceştia, constatându-se abateri.

Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 450.000 lei, la care s-au adăugat 4 propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte în raport cu consumatorii şi măsura recalculării tuturor  facturilor care nu respectă prevederile legii.

Operatorii economici verificaţi până în acest moment, fără a fi controlate încă toate de punctele de lucru ale fiecăruia, au fost:

  • CEZ VÂNZARE SA
  • DISTRIGAZ SUD REŢELE
  • ENGIE ROMÂNIA
  • RCS & RDS SA
  • ENEL ENERGIE MUNTENIA
  • ELECTRICA FURNIZARE SA
  • DIGI ENERGY
  • PADO GROUP INFRASTRUCTURES SRL
  • E.ON ENERGIE ROMANIA SA
  • EURO SEVEN INDUSTRY SRL
  • RESTART ENERGY ONE SRL
  • GAZ VEST
  • MEGACONSTRUCT SA
  • GAZMIR IASI SRL
  • GRENERG SRL
  • RES ENERGY SOLUTIONS SA
  • DISTRIGAZ VEST SA
  • CPL CONCORDIA ROMANIA SRL
  • CIS GAZ SA
  • SPEAKOVER ROMANCE SRL
  • PREMIER ENERGY SRL
  • GAZ NORD EST HÂRLĂU
  • PRISMA SERV COMPANY SRL
  • GAZ EST SA
  • PRISMA GAZ SRL
  • MVM TRADE ENERGY PLUS SRL
  • NOVA POWER
  • ELECTRIC & GAZ POWER TRADE SRL
  • SST GROUP TRANSILVANIA SRL
  • NORD GAZ SRL

Dintre cele mai importante abateri constatate de către comisarii ANPC:

  • nu a fost aplicată plafonarea şi compensarea preţurilor conform OUG118/2021 începând cu 11.2021
  • tabelul privind consumul energie electrică, de pe site-ul companiei nu cuprinde consumul zilnic de referinţă, inclusiv marja de 10%
  • informările privind compensarea facturilor de energie electrica şi gaze naturale, transmise clienţilor, nu conţin elementele din care este compus preţul la care se aplică compensarea
  • nerestituirea la termen a avansului achitat la trecerea la alt furnizor,
  • nerespectarea termenului de răspuns la solicitarile petenţilor de încheiere a contractelor de furnizare pentru energie electrică şi gaze naturale, punând consumatorii în situaţia de a nu cunoaşte statusul contractului o perioadă de până la 60 de zile.
  • contractele emise nu conţin preţul serviciilor din preţul gazului, doar preţul total, astfel încât consumatorul nu poate verifica modalitatea de calcul al compensării acordate
  • diferenţe de preţ între 2 notificări privind preţul emis de operatorul economic unui consummator
  • împiedicarea, sub orice formă a comisarilor ANPC de a exercita atribuţiile de serviciu: nerespectarea termenului de răspuns;
  • procedură nesigură: operatorul economic nu s-a asigurat că notificările privind majorările de preţ au fost primite de consumatori;
  • practică comercială incorectă: majorările succesive ale tarifelor nu au fost determinate de modificări legislative.

Comandamentul pentru Energie îşi continuă verificările până pe data de 31 martie 2022.

În această perioadă, în cazul în care constată nereguli la facturile de energie electrică şi gaze naturale, consumatorii pot depune o reclamaţie online sau în scris (prin poştă sau predare personală la sediile Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor, ale căror adrese sunt stipulate pe site-ul www.anpc.gov.ro).

Totodată, pentru sesizări, ANPC a pus la dispoziţia consumatorilor din toată ţara un număr de telefon şi o adresă de e-mail dedicate.

Aceştia sunt invitaţi  să apeleze numărul de telefon, cu tarif normal, 021.307.67.89, de luni-vineri, între orele 8.00-16.00 sau să acceseze adresa de e-mail energie@anpc.ro .

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”