Emil Boc: cinic sau inconştient?

Nu poţi să nu te întrebi dacă zâmbetul lui Boc este unul tâmp sau cinic.

Premierul Boc dă la lopată. Premierul Boc cântă la balul absolvenţilor. Premierul Boc e relaxat. Zâmbeşte. Când îl vezi, nu poţi să nu te întrebi dacă zâmbetul acesta este unul tâmp sau cinic.

Norii unei mari furtuni se adună la orizont şi primele vijelii le-am simţit deja. Doar că nu le-am dat atenţia cuvenită. Statul român îşi onorează din ce în ce mai greu angajamentele de plată. Au fost probleme cu plata pensiilor. Apoi, veştile cu drepturi salariale neachitate la timp au venit din tot felul de locuri: de la Armată, din Sănătate, din Educaţie, de la asistenţii sociali. Cel mai recent, de la CFR.

Este criză. Dar să nu uităm  că, indiferent de cât de grea a fost situaţia, statul a plătit salariile şi pensiile, aşa amărâte cum erau. A plătit după mineriada din septembrie 1991, când ţara se pregătea să intre în iarnă cu vistieria goală. A plătit în primele luni ale guvernului Ciorbea, când fabricile şi minele se închideau una câte una, iar băncile fuseseră deja devalizate de băieţii deştepţi din timpul guvernării PDSR. A plătit în timpul mineriadei din ianuarie-februarie 1999, când agenţiile internaţionale dădeau deja România în încetare de plăţi. Şi iată că statul începe acum să nu mai plătească. Lovit de criză şi nesusţinut prin politici guvernamentale în aceste momente dificile, sectorul privat nu mai poate susţine cheltuielile unui stat supradimensionat. Guvernul stinge azi un incendiu aici. Dar imediat, focul izbucneşte dincolo.

În primele cinci luni, guvernul a împrumutat de la băncile autohtone nu mai puţin de 8 miliarde de euro – pentru comparaţie, împrumutul de la FMI şi Comisia Europeană este de 20 de miliarde. Şi astfel, statul absoarbe banii din bănci, care ar fi putut alimenta economia reală. Cum să-şi repornească motoarele şi cum să mai contribuie sectorul privat la buget în aceste condiţii? Este modalitatea perfectă de a-ţi tăia craca de sub picioare. Dar nebunia nu se opreşte aici. Companiile, deja sufocate, sunt lăsate să nu-şi achite datoriile către stat în următoarele şase luni, în speranţa că nu vor închide porţile măcar până la alegeri.  Ceea ce va împinge statul la alte şi alte împrumuturi.

Până de curând, românul trăia din credit doar cu buletinul. Acum, o face statul. Dar cât timp va mai fi posibil? În mod normal, Emil Boc n-ar avea motiv de zâmbete şi nici vreme pentru şuşanele televizate. Şi atunci, de ce se comportă astfel? Cum de nu înţelege că, oricâte giumbuşlucuri ar face, el nu deţine nici măcar unu la sută din arsenalul de populism şi de cinism al preşedintelui Băsescu? E atât de inconştient încât să nu-şi dea seama că va fi primul sacrificat? Sau, poate, ştie?