Electrica va fi listată la bursă în luna octombrie şi va fi privatizată majoritar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Distribuitorul de electricitate Electrica SA, controlat de stat, va fi listat pe piaţa de capitalla sfârşitul lunii octombrie, potrivit OPSPI, după mai multe amânări, acţionarul majoritar vizând cedarea pachetului majoritar de acţiuni către investitori privaţi.

Gabriel Dumitraşcu, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), a declarat  ieri că prin cedarea controlului la Electrica statul va avea venituri mai mari.

Executivul opta anul trecut pentru vânzarea unor pachete minoritare din capitalul fiecărei filiale de distribuţie a energiei deţinute de Electrica. Operaţiunea era planificată pentru a doua jumătate a anului trecut.

La mijocul anului trecut Guvernul anunţa că Electrica va fi privatizată în prima parte anului 2013.

Electrica are un capital social de 2,06 miliarde de lei. Cinci din cele opt filiale de distribuţie a energiei ale Electrica au fost privatizate în perioada 2004-2008 către grupurile CEZ (Cehia), Enel (Italia) şi E.ON (Germania).

Compania de stat mai are trei filiale de distribuţie, una de furnizare a energiei şi o suibsidiară de servicii şi mentenanţă.

Tot în acest an va fi listată la bursă şi Nuclearelectrica, 10% din titlurile companiei urmând să fie tranzacţionate, din iulie, pe piaţa de capital. Producătorul de gaze Romgaz Mediaş va ieşi pe bursă în octombrie, cu un pachet de 15% din acţiuni.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”