Economia americană, influenţată negativ de victoria democraţilor
0Victoria democraţilor în alegerile legislative din SUA va influenţa negativ unele sectoare ale economiei, cum ar fi industriile de apărare, farmaceutică şi petrolieră şi va favoriza companiile
Victoria democraţilor în alegerile legislative din SUA va influenţa negativ unele sectoare ale economiei, cum ar fi industriile de apărare, farmaceutică şi petrolieră şi va favoriza companiile cu activităţi în domenii precum biotehnologia.
Fred Dickson, analist la D.A. Davidson & Co., anticipează adoptarea unor reglementări mai stricte şi încetinirea creşterii industriei petroliere, după ce democraţii vor prelua controlul în Congres, potrivit CNN Money. Totodată, ar putea exista încercări de renegociere a unor contracte, pentru a obţine termeni mai puţin favorabili companiilor din sector. O