După ridicarea sancţiunilor occidentale, Iranul ar putea cumpăra 114 avioane Airbus, semn al unui viitor boom comercial şi investiţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iranul ar putea cumpăra 114 avioane Airbus, în valoare de 10 miliarde de dolari, într-o primă achiziţie majoră într-un boom comercial şi investiţional care ar putea remodela economia statului din Orientul Mijlociu, după ridicarea sancţiunilor occidentale, transmite Reuters.

„Picioarele economiei Iranului sunt eliberate de lanţurile sancţiunilor şi este timpul să construim şi să ne dezvoltăm“, a scris duminică preşedintele Hassan Rouhani, pe Twitter, la o zi după ce puterile occidentale au ridicat sancţiunile impuse autorităţilor de la Teheran pentru le determina să restrângă programul nuclear, transmite Reuters.

Câteva ore mai târziu, ministrul Transporturilor, Abbas Akhoondi, a declarat agenţiei de presă Tasnim că Iranul intenţionează să cumpere 114 aeronave fabricate de Airbus, tranzacţie care ar putea valora peste 10 miliarde de dolari, la preţurile de catalog.

Airbus a precizat că nu a purtat convorbiri comerciale cu Iranul, iar afacerile din republica islamică vor continua să întâmpine obstacole mari, în viitorul previzibil.

Între riscuri se numără băncile iraniene îndatorate, un sistem juridic primitiv, corupţia şi piaţa rigidă a muncii.

Multe companii străine vor fi reticente să investească în Iran de teamă că sancţiunile ar putea fi reintroduse dacă Teheranul nu va respecta acordul nuclear.

Planul iranian de achiziţionare a unor avioane Airbus arată potenţialul ţării cu o populaţie de 80 de milioane de locuitori şi un PIB anual de 400 de miliarde de dolari. Iranul este cea mai mare economie a lumii care revine în circuitul comercial mondial de la divizarea Uniunii Sovietice, în urmă cu peste două decenii.

Acordul nuclear înlătură restricţiile care au sufocat economia Iranului cea mai mare parte a actualului deceniu, în domeniul băncilor, transferurilor de bani, al asigurărilor, comerţului, transporturilor şi achiziţiei de tehnologie.

Acest fapt va permite Iranului să satisfacă cererea de bunuri şi servicii pentru care a avut probleme să le obţină la preţuri corecte în timpul sancţiunilor, de la avioane şi echipamente industriale, până la medicamente şi unele bunuri de consum precum cosmeticele şi hainele de firmă.

Iran va avea imediat fonduri pentru importuri, guvernul obţinând acces la zeci de miliarde de dolari care erau blocate în conturi din străinătate.

Oficiali americani au estimat valoarea fondurilor deblocate la peste 100 de miliarde de dolari.

Banca centrală din Iran a anunţat că totalul este mult mai mic, de 29 de miliarde de dolari, care va acoperi însă timp de mai multe luni importuri de bunuri şi servicii.

Rouhani a declarat duminică în Parlament că se intenţionează atragerea unui capital străin de 30-50 de miliarde de dolari în următorii cinci ani, pentru intensificarea creşterii economice, de la aproape zero în prezent la 8%.

Mulţi analişti consideră că ţinta este prea optimistă, în lipsa unor reforme dificile în domeniul reglementărilor de afaceri şi a pieţei muncii, a căror aplicare var putea dura ani de zile.

Totuşi, eliminarea sancţiunilor poate duce la o creştere economică mai rapidă, ceea ce va modifica balanţa puterii economice în Golful Persic.

Dezvoltarea economică din Golf încetineşte însă din cauza impactului prăbuşirii preţurilor petrolului asupra finanţelor publice, iar declinul cotaţiilor ar putea fi accentuat de majorarea exporturilor de ţiţei de către Iran.

În urma ridicării sancţiunilor, o delegaţie a Uniunii Europene va vizita Iranul în februarie, pentru a dezvolta relaţiile în sectorul energetic.

În 2014, schimburile comerciale dintre Iran şi UE se ridicau la 7,6 miliarde de euro. În 2011, înainte de introducerea sancţiunilor în domeniul bancar, aceste schimburi totalizau 27,8 miliarde de euro.

Companiile americane ar putea fi dezavantajate în raport cu alte ţări, în reluarea relaţiilor comerciale cu Iranul, întrucât Washingtonul va menţine unele sancţiuni care nu au legătură cu programul nuclear, ci cu terorismul şi încălcarea drepturilor omului.

Reluarea marilor investiţii străine ar putea dura mai mult decât reconstruirea legăturilor comerciale, pentru că unele companii ar putea dori să aştepte să vadă poziţia viitorului preşedinte al Statelor Unite faţă de Iran.

Unele companii petroliere, din sectorul serviciilor şi retail ar putea investi, întrucât nu ar risca un capital prea mare, dar alte companii ar putea fi mai precaute, estimează Eurasia.

PSA Peugeot Citroen a încercat deja să negocieze revenirea la producţie auto în Iran, de unde s-a retras în 2011 şi la fel a procedat şi Renault.

Grupul german Daimler a anunţat săptămâna trecută că divizia de vehicule comerciale vrea să revină pe piaţa iraniană, dacă sancţiunile vor fi ridicate, şi că se află în discuţii cu posibili parteneri din această ţară.

Mai multe pentru tine:
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!