După integrare, transportul mărfurilor pe Dunăre se va face pe baza unor documente speciale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 1 ianuarie 2007, formalităţile vamale pentru mărfurile transportate peste Dunăre, pe pod sau cu feribotul vor fi eliminate. Potrivit Regulamentului Vamal Comunitar, mărfurile vor fi

După 1 ianuarie 2007, formalităţile vamale pentru mărfurile transportate peste Dunăre, pe pod sau cu feribotul vor fi eliminate. Potrivit Regulamentului Vamal Comunitar, mărfurile vor fi însoţite însă de documente speciale care vor fi vizate de biroul vamal din portul de plecare.
Astfel, pentru mărfurile transportate pe fluviul Dunărea, între România şi Bulgaria, dovada statului comunitar va fi făcută prin prezentarea unui document, întocmit în conformitate cu Regulamentul Vamal Comunitar. Totodată, când mărfurile sunt transportate pe Dunăre din România sau Bulgaria în alt stat membru, dovada statului comunitar va fi făcută prin prezentarea tot a unui document T2L. Acest document şi manifestul mărfurilor folosit de companiile navale vor fi vizate de biroul vamal din portul de plecare.
"Pentru mărfurile transportate pe fluviul Dunărea din alt stat membru în România sau Bulgaria, dovada statului comunitar va fi făcută prin unul din documentele prevăzute la Articolul 314c din Regulamentul Vamal Comunitar", explică reprezentanţii Autorităţii Naţionale a Vămilor. Dintre aceste documente speciale, amintim factura sau documentul de transport ori formularul T2M, pentru produsele de pescuit maritim.
Potrivit ANV, atunci când mărfurile sunt transportate pe fluviul Dunărea din alt stat membru în România sau Bulgaria sub regimul de tranzit comunitar intern, biroul vamal de intrare va funcţiona ca birou vamal de tranzit sau destinaţie, conform datelor din declaraţia de tranzit. În aceste cazuri, nu mai este însă necesară nicio dovadă specifică cu privire la statutul comunitar.
Conducerea Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV) a semnat, săptămâna trecută, împreună cu oficialii bulgari ai vămii o declaraţie comună cu privire la procedurile vamale care trebuie îndeplinite pentru aplicarea uniformă a legislaţiei vamale comunitare, începând cu 1 ianuarie 2007, în contextul în care Dunărea are şi statutul de cale fluvială internaţională. În documentul respectiv sunt menţionate principalele responsabilităţi ale birourilor vamale amplasate pe malurile Dunării, respectiv Calafat, Bechet, Corabia, Turnu Măgurele, Zimnicea, Giurgiu, Giurgiu Zona Liberă, Brăila, Galaţi şi Tulcea - în România şi Vidin, Lom, Orjahovo, Somovit, Svistov, Russe, Tutrakan şi Silistra - în Bulgaria.

Mai multe pentru tine:
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Cum i-au „prins“ angajaţii Societăţii Române de Radiodifuziune pe asasinii premierului Armand Călinescu
Inelul de oțel. Funeraliile lui Charlie Kirk, sub cel mai înalt nivel de securitate din SUA: Serviciile secrete mobilizează „toate resursele”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
George Simion acuză Chișinăul că a eliminat partidele unioniste din alegeri. „Maia Sandu a cam curățat tot”