Dragnea, despre creşterea cotei la 22%: Erau simulări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vicepremierul Liviu Dragnea spuen că TVA-ul nu va creşte

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, joi, referindu-se la informaţiile privind creşterea cotei unice la 22%, că „o frântură“ din discuţia USL privind propunerile de creştere a veniturilor la buget a fost dată pe surse, el arătând că era vorba de simulări făcute de specialişti.

„Nu am discutat în interiorul USL despre creştera cotei unice de la 16% la 22% sau reducerea TVA la 22%, că am auzit şi eu ştirea aseară. A fost o discuţie în USL, la plecare, o discuţie la care nu eram foarte atent, eram pe picior de plecare toţi, în care se vorbea la un moment dat de nişte simulări pe care anumiţi specialişti le făcuseră, simulări, propuneri prin care ar putea creşte veniturile bugetare“, a spus Dragnea.

„De ce această frântură dintr-o discuţie, mă rog, la plecare, la încheierea USL, care nu a fost pe ordinea de zi, nu a fost o propunere venită de la cineva anume a fost scoasă şi dată pe surse, mă rog, nu discut“, a adăugat vicepremierul.

El a precizat că nu există în acest moment variante în lucru la care în mod oficial Ministerul de Finanţe să fie implicat.

„Deci nu există aşa ceva. Dacă ar fi fost aşa ceva, era o propunere pe care o făcea premierul, o prezenta în USL, o prezenta opiniei pblice, prezenta variantele, de asta spun“, a adăugat Dragnea.
Întrebat ce măsuri are USL în vedere pentru creşterea veniturilor bugetare anul viitor, Dragnea a spus că acestea vor fi prezentate de premierul Victor Ponta.

Mai multe pentru tine:
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”