Două dintre cele mai puternice economii mondiale, în recesiune la sfârșitul anului 2023. Semnal de alarmă pentru situația economică globală

0
Publicat:

Economia Marii Britanii a intrat în recesiune în cea de-a doua jumătate a anului 2023, în ciuda faptului că premieru Rishi Sunak a promis să stimuleze creșterea economică.

Marea Britanie și Japonia, două state puternice în recesiune tehnică FOTO 123 RF

Potrivit Reuters, Produsul Intern Brut (PIB) al Regatului Unit a înregistrat o contracție de 0,3% în trimestrul al patrulea, cu o scădere de 0,1% între lunile iulie și septembrie.

Contracția din trimestrul al patrulea a fost mai profundă decât toate estimările economiștilor contactați de Reuters, care indicau o scădere de doar 0,1%.

Mai mult, lira sterlină s-a depreciat în raport cu dolarul și euro. Astfel, investitorii au pariat că Banca Angliei (BoE) va reduce ratele dobânzilor în acest an, iar întreprinderile au cerut mai mult sprijin din partea guvernului, într-un plan bugetar care urmează să fie prezentat pe 6 martie.

Datele oficiale arată că Marea Britanie se alătură Japoniei printre economiile avansate din Grupul celor Șapte aflate în recesiune, deși este probabil să fie de scurtă durată și să fie una superficială din punct de vedere istoric.

Economia Marii Britanii se află la doar 1% peste nivelul din 2019, înainte de izbucnirea pandemiei de COVID-19 - doar Germania având o situație mai rea, dintre țările G7.

Partidul Conservator a dominat politica britanică pentru mare parte din ultimele șapte decenii, cu o reputație pentru competență economică. Dar, conform sondajelor de opinie, laburiștii sunt mai de încredere în ceea ce privește economia.

Mai mult, se așteaptă ca gospodăriile britanice să înregistreze prima scădere a nivelului de trai între două rânduri de alegeri naționale, de la Al Doilea Război Mondial, au declarat analiștii.

Conservatorii, puși la zid pentru situația economică

"Știrea că Marea Britanie a alunecat în recesiune tehnică în 2023 va fi o lovitură pentru premier, într-o zi în care se confruntă cu perspectiva de a pierde două alegeri parțiale", a anunțat Ruth Gregory, economist șef adjunct la Capital Economics.

Ministrul de finanțe, Jeremy Hunt, a declarat că există "semne că economia britanică își schimbă direcția" și "trebuie să ne ținem de plan - reducerea impozitelor pe muncă și afaceri pentru a construi o economie mai puternică".

Rapoartele media au indicat, totodată, că Hunt încearcă să taie miliarde de lire sterline din planurile de cheltuieli publice pentru a finanța reduceri de taxe pre-electorale.

Pandemia a declanșat cea mai profundă contracție din istorie pe două trimestre, la începutul anului 2020, când economia a înregistrat o scădere de 22%. Înainte de aceasta, criza financiară globală a declanșat o recesiune severă care a durat puțin peste un an, de la al doilea trimestru al anului 2008 până în al doilea trimestru al anului 2009.

Datele de miercuri au arătat că inflația a rămas la 4,0% în ianuarie, revigorând discuțiile între investitori despre o reducere a ratei dobânzii de către BoE încă din iunie. Dar creșterea puternică a salariilor raportată marți subliniază de ce BoE rămâne precaută.

PIB-ul pe persoană nu a crescut de la începutul anului 2022, reprezentând cea mai lungă perioadă neîntreruptă de acest fel începând cu înregistrarea datelor, în 1955.

Japonia a intrat neașteptat în recesiune

Alături de Marea Britanie, și Japonia a intrat neașteptat în recesiune, la sfârșitul anului trecut, pierzându-și titlul de a treia cea mai mare economie a lumii în fața Germaniei și punând la îndoială momentul când banca centrală va începe să-și retragă politica monetară ultra relaxată pe care o menține de un deceniu.

Unii analiști avertizează că ar putea fi o nouă contractare în trimestrul curent, deoarece cererea slabă din China, consumul lent și oprirea producției la o unitate a Toyota Motor Corp  indică un drum dificil către o redresare economică.

Produsul Intern Brut (PIB) al Japoniei a scăzut cu 0,4% în perioada octombrie-decembrie, după o scădere de 3,3% în trimestrul anterior, arată datele guvernamentale, contrar prognozelor pieței pentru o creștere de 1,4%.

Două trimestre consecutive de contracție sunt în mod obișnuit considerate definiția unei recesiuni tehnice.

"Două scăderi consecutive ale PIB-ului și trei scăderi consecutive ale cererii interne sunt vești proaste, chiar dacă revizuirile pot schimba cifrele finale", a spus Stephan Angrick, economist senior la Moody's Analytics.

Mai multe pentru tine:
UE presează guvernele să sprijine Ucraina: ori sunteți de acord cu utilizarea activelor rusești, ori scoateți bani din buzunare
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Sorana Cîrstea, pe cai mari în China. Sportiva este în „optimi” la turneul de la Hong Kong
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră