DOCUMENT Organigrama ASF se subţiază din toamnă: numărul directorilor va fi redus cu peste 35%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va avea, de la 1 octombrie, o nouă organigramă, numărul de conducători fiind redus cu 35%, prin eliminarea poziţiilor de şef de departament subordonaţi vicepreşedinţilor şi a directorilor adjucţi şi unificarea direcţiilor de protecţie a consumatorilor.

„Consiliul ASF a aprobat vineri, 30 mai, noua arhitectură instituţională a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Noua organigramă a ASF, care va deveni operaţională de la 1 octombrie, urmăreşte transformarea autorităţii într-o instituţie mai flexibilă şi orientată spre eficienţă, reduce nivelele ierarhice de la 5 la 3 şi desfiinţează poziţii de management intermediare. Ca urmare, funcţiile de conducere vor fi reduse cu peste 35%“, se arată într-un comunicat al ASF.

Faţă de situaţia actuală, în noua schemă de organigramă nu se mai regăsesc poziţiile de şef de departament pe fiecare domeniu, subordonate direct preşedintelui şi vicepreşedinţilor, şi nici poziţiile de directori adjuncţi pe fiecare direcţie din toate cele trei pieţe supravegheate, şi care coordonau serviciile de specialitate.

Mai mult, va fi înfiinţată o singură Direcţie de Protecţie a Consumatorilor, prin comasarea direcţiilor de protecţie a consumatorilor existente în prezent pentru fiecare piaţă în parte.

În acelaşi timp, s-a reînfiinţat Direcţia Comunicare, Relaţii Publice şi Organisme Internaţionale, subordonată direct preşedintelui ASF, şi care înglobează o parte din actuala Direcţie de Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale.

ASF a anunţat în comunicatul de vineri că se vor evalua în continuare poziţiile din organigramă şi se vor ajusta pachetele salariale potrivit noilor atribuţii, la care se va alinia ulterior întreaga organizaţie.

„Mă aştept ca până la finalul acestui an, noua structură a ASF să funcţioneze din plin. Schimbările nu sunt nici simple şi nici atât de rapide pe cât ne-am dori şi pe cât am avea nevoie. Noua organigramă, bazată pe funcţionalitate, este un pas critic pentru a trece de la poziţia destul de pasivă de astăzi, de simplu controlor al pieţelor, la una activă, de dezvoltator al pieţei financiare non-bancare“, a declarat preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu.

La începutul acestei luni, Negriţoiu declara că ASF va intra într-un program amplu de reorganizare, pe baza raportului PwC, care va duce la o reducere masivă a cheltuielilor cu personalul şi creşterea semnificativă a eficienţei, având ca model organizarea BNR. El a precizat că restructurarea va privi în principal funcţiile de conducere şi în special cele de middle management.

El a arătat că reducerea cheltuielilor a început deja prin scăderea remuneraţiilor şi indemnizaţiilor Consiliului ASF, care au fost aliniate sub remuneraţiile din BNR şi sub o medie a autorităţilor similare din UE. ASF are puţin peste 600 de angajaţi.

Autoritatea şi-a început activitatea la finele lunii aprilie 2013, prin comasarea atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).


Organigrama ASF_1 Octombrie 2014



Mai puteţi citi: 

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani