Doar 80% dintre contribuabili si-au depus declaratiile de venit
0Cu mai putin de zece zile inainte de expirarea termenului legal - 31 mai - doar aproximativ 78,5 la suta dintre contribuabili si-au depus declaratiile de venit global pentru castigurile obtinute in
Cu mai putin de zece zile inainte de expirarea termenului legal - 31 mai - doar aproximativ 78,5 la suta dintre contribuabili si-au depus declaratiile de venit global pentru castigurile obtinute in 2001. Potrivit datelor centralizate de catre Ministerul Finantelor, pana la data de 17 mai, 1.727.223 de persoane si-au depus declaratiile de venit, fata de un numar estimat al contribuabililor de 2,2 milioane. Guvernul a prelungit la sfarsitul lunii trecute cu inca o luna termenul de depunere a declaratiilor de venit, din cauza numarului destul de mic al contribuabililor care si-au indeplinit aceasta obligatie pana la 30 aprilie. Cei care au obligatia de a depune declaratii de venit vor fi penalizati daca nu respecta termenul-limita: 31 mai. Pentru o intarziere de pana la 30 de zile, penalizarea este de 10% din impozitul datorat. Penalizarea creste la 30% pentru o intarziere de la 30 la 60 de zile, iar peste aceasta perioada persoanele in cauza vor plati mai mult cu 50% din impozitul datorat. Chiar daca nu au datorii catre stat, insa obtin venituri supuse impozitarii globale, contribuabilii vor fi amendati cu 500.000 de lei daca nu depun declaratie de venit.