DNA a redeschis dosarul de corupţie privind exploatarea cu cianuri de la Certej

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhiva Adevărul

Direcţia Naţională Anticorupţie(DNA)  a redeschis dosarul de corupţie de la Certej, după ce reprezentanţii Comunităţii Declic au făcut o plângere împotriva soluţiei de clasare a cauzei.

4000 de membri ai organizaţiei neguvernamentale Declic au transmis procurorului-şef DNA, Călin Nistor, un memoriu pentru infirmarea clasării şi redeschiderea cercetării penale, în urma căruia DNA a redeschis dosarul de corupţie de la Certej, a informat luni ONG-ul. 

Decizia procurorului-şef de secţie trebuie să fie acum confirmată de Tribunalul Hunedoara, în data de 27 ianuarie, pentru începerea efectivă a investigaţiilor.

Ilegalităţile sesizate de Comunitatea Declic se referă la modul abuziv în care pădurea sătenilor a ajuns în posesia companiei miniere Deva Gold, prin mijlocirea primăriei. Cele două iazuri de decantare cu cianuri aferente exploatării miniere ar urma să fie amplasate în  această pădure.

“Ne dorim ca, de această dată, procurorii DNA să intre pe fondul cauzei şi să ancheteze faptele de corupţie din Certej. Altfel, superficialitatea ne poate costa scump. Corupţia din jurul proiectului minier Certej se va putea extinde nestingherită până când două iazuri cu cianuri vor lua locul munţilor”, a declarat Roxana Pencea Brădăţan, campaigner Declic.

 

Reprezentanţii Comunităţii Declic au depuse sesizarea la procurorul-şef al DNA şi au mers în audienţă la începutul lunii decembrie, după ce, în doar 10 zile de la preluarea dosarului, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Structura Centrală au clasat dosarul Certej.

Dosarul privind infracţiunile de la Certej a fost deschis în urma unui denunţ depus în octombrie 2016 la DNA Alba. În noiembrie 2016 DNA Alba a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu. La aceasta s-au adăugat sesizări ale Corpul de control al Ministrului Afacerilor Interne şi Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii din cadrul Parlamentului României şi Senat. În iunie 2019, DNA Alba Iulia a clasat dosarul.

În august 2019, procurorul şef DNA a infirmat soluţia de clasare ca netemeinică şi nelegală şi a dispus redeschiderea  anchetei la DNA, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie.

Proiectul minier din Certeju de Sus, Hunedoara, este propus de Eldorado Gold (ELD), companie canadiană de aur low cost ce intenţionează să deschidă prima mină de suprafaţă cu cianuri din România.

Zăcământul de la Certej este deţinut de Deva Gold SA, un joint-venture între Eldorado Gold (80%) şi compania de stat Minvest Deva (~20%). Iazurile de decantare, având baraje din anrocamente de 169 m şi, respectiv, de 70 m înălţime sunt un motiv suplimentar de îngrijorare deoarece ar fi amplasate în imediata vecinătate a mai multor sate dens populate: Hondol, Bocşa Mică şi Certej.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €