Discuţiile pe tema includerii României în South Stream vor continua în toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, s-a întâlnit astăzi la Moscova cu preşedintele Gazprom, Alexei Miller, una dintre temele de discuţie fiind includerea României în proiectul South Stream. Deşi cu câteva zile întainte de această vizită, oficialii Români se aşteptau ca România să primească invitaţia oficială în proiect, cele două părţi au stabilit noi discuţii pe această temă în toamnă.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Alexei Miller va veni în toamnă la Bucureşti, pentru continuarea discuţiilor.

Totodată, studiul de fezabilitate pentru depozitul de gaze de la Roman-Mărgineni va fi finalizat în octombrie, când vor fi reluate discuţiile cu ruşii pentru colaborarea pe această temă.

Mai multe pentru tine:
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Neliniște la palat! Ce crede familia regală britanică despre apariția lui Meghan Markle la Săptămâna Modei de la Paris
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Trump urmează să efectueze vizita medicală anuală „de rutină”. Medicii au spus anterior că este într-o „stare de sănătate excelentă”
Atac devastator cu drone rusești în Sumî: trei au fost persoane ucise, două rănite
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”