Directorul Aeroporturi Bucureşti şi-a dat demisia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Alexandru Ivan, a demisionat din funcţie, se arată într-un comunicat al companiei.

Potrivit acestuia, Ivan va rămâne la conducerea companiei încă 30 de zile, fiind în perioada de preaviz, au informat, vineri, reprezentanţii companiei.

"În data de 16 ianuarie 2020, în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie al CNAB, s-a luat act de demisia înaintată de către domnul George Alexandru Ivan din funcţia de director general interimar", se arată în comunicatul CNAB.

În prezent, el se află în perioada de preaviz de 30 zile, conform prevederilor contractului de mandat.

"În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile contractului de mandat, încheiat cu dl Alexandru Ivan, conducerea companiei va fi asigurată în continuare, până la următoarea şedinţă a Consiliului de Administraţie, de către fostul director general interimar, dar nu mai mult de 30 de zile, de la data depunerii demisiei. Astfel, domnul George Alexandru Ivan exercită şi în prezent atribuţiile de director general al CNAB".

Alexandru Ivan a fost numit director general al CNAB în luna aprilie 2019, având mandat provizoriu.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă