Dinu şi Dana Patriciu vor fi executaţi silit de către o bancă deţinută de Ion Ţiriac. Ce spune soluţia judecătorească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca la care Ion Ţiriac este acţionar a obţinut o încuviinţare de executare silită asupra unui imobil deţinut de Dinu Patriciu. Judecătorii au decis că, în contul unei datorii mai vechi, reprezentanţii băncii pot trece la executarea silită imobiliară a omului de afaceri.

Solicitarea a fost făcută de către banca UniCredit Ţiriac şi – potrivit unui anunţ al Judecătoriei Buftea – a fost admisă pe data de 19 decembrie 2013.

Este vorba despre o executare silită imobiliară pornită atât împotriva lui Dinu Patriciu, cât şi a Danei Patriciu.

Cine sunt părţile implicate

Biroul Executorilor Judecătoreşti asociaţi Aequitas, prin executorul judecătoresc Lepădatu Andrei, apare ca petent în avizarea Judecătoriei Buftea, UniCredit Ţiriac Bank este creditor, iar Patriciu Dan Costache şi Patriciu Dana Rodica sunt debitori.

Iată cum sună solutia pe scurt, dată de Judecătoria Buftea:
Admite cererea de încuviinţare a executării silite. Încuviinţează executarea silită imobiliară, în baza titlului executoriu şi autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.12.2013.

Nu este pentru prima dată când judecătorii admit o cerere de executare silită în ceea ce priveşte casele deţinute de Dinu Patriciu
 

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort