DEZBATERE Resursele subsolului, între proprietatea statului şi un regim de proprietate privată. Care e mai bun?

Proiectul de lege iniţiat de Guvern în privinţa exploatării de la Roşia Montană şi protestele de zilele trecute faţă de amplasarea sondelor de explorare ale Chevron la Pungeşti au adus în discuţie un aspect nediscutat până acum în România: regimul de proprietate asupra resurselor subsolului.Mai exact, dacă acestea ar trebui să aparţină statului său, ar trebui să dispună de ele privaţii sub al căror teren se regăsesc.

În acest moment, potrivit articolului 136 din Constituţie, „bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice ţi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietătii publice“. 

La următorul paragraf se arată că „bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori inchiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică“. În acest sistem, ţăranii nu sunt proprietari nici măcar asupra apei din fântâni, pentru că sunt resurse ale subsolului.

Economistul Florin Cîţu este de părere că acum este momentul oportun pentru o dezbatere despre administrarea resurselor.  „Nu cred că a existat un moment mai bun pentru a deschide dezbaterea despre dreptul de proprietate asupra resurselor din subsol. Experienţa ultimilor 23 de ani arată că adminstrarea resurselor (forţa de muncă, capital şi pământ) din economie de către stat reprezintă doar o subvenţie pentru corupţie. Soluţia din punctul meu de vedere este transferul cât mai rapid către sectorul privat al acestor resurse, aici includ şi resursele din subsol“, a scris Cîţu pe Facebook.

Ce înseamnă asta? „Privat înseamnă sa fie deţinut de cel care deţine şi terenul. De cele mai multe ori în aceste cazuri vorbim de oameni saraci. Faptul că deţin un teren sub care se găsesc resurse îi poate face bogaţi. În rest, când vorbesc de transferul resurselor mă refer la privatizări“, a completat el.

Ne trebuie reglementatori "cu dinţi"

Acest sistem se aplică în SUA şi a permis boom-ul din sectorul gazelor de şist, care a dus la scăderea preţurilor şi la o renaştere industrială peste Ocean. Pe de altă parte, Ana Otilia Nuţu, expert în politici de energie şi infrastructură de transport în cadrul Expert Forum, este părere că, în principiu, extracţia gazelor de şist ar trebui să se realizeze, dar ar trebui reglementări clare şi „reglementatori cu dinţi“. 

„Nu avem nici pe unele, nici pe ceilalti“, scrie ea pe Facebook.

„Şi guvernul, şi Chevron trebuie să înceteze să-i mai trateze pe oameni ca pe nişte cretini. E absolut legitimă îngrijorarea că statul român e incapabil să respecte interesul public şi să aplice reguli stricte de mediu. Nu cu incompetenţii cocotaţi în fruntea autorităţilor publice, reglementatori, autorităţi centrale şi locale şi clientela lor de partid. E absolut legitimă îngrijorarea publicului câtă vreme nu există niciun studiu pe România, nicio notă de fundamentare clară pentru avize, nu s-a făcut nicio consultare adevarată, adică informată, nu cu emoţii pro şi contra. În plus, poate ne trezim şi aici cu vreo lege pentru exproprieri făcute de privaţi, că avem deja un precedent. În plus, spre deosebire de SUA, localnicii nu se aleg cu mare lucru din resursă, doar cu deranjul. Nu e de mirare că există opoziţie locală. Trebuie discutat şi ce sume (de exemplu redevenţe sau alte impozite speciale) se duc spre comunităţile locale“, a completat Nuţu.

În legislaţia românească nu există niciun fel de reglementare specială pentru gazele de şist, putând extrage orice companie cu un acord petrolier, inclusiv Petrom şi Romgaz.

Precedentul Petrom

Problema este şi mai ciudată atunci când se constată că Petrom a pierdut în justiţie un proces şi a fost obligată să plătească 50,6 milioane de lei fraţilor Dan şi Radu Stegăroiu, banii reprezentând „redevenţele“ aferente unei exploatări private de hidrocarburi care fusese confiscată de regimul comunist. În 2011, a fost admisă o contestaţie a Petrom, pentru a clarifica dacă obligaţia revine statului sau companiei. În final, dosarul de revendicare a ajuns la Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), după ce Petrom a obligat-o în instanţă să accepte dosarul privind măsurile reparatorii.

Cazul este deosebit de important, deoarece, potrivit Constituţiei, numai statul poate dispune de resursele subsolului şi este pentru prima oară când un privat obţine o „redevenţă“. Aceasta este o sumă de bani pe care companiile care au concesionat anumite exploatări o plătesc statului. Poate fi fixă sau variabilă şi depinde de mărimea producţiei.