Depozitele României de înmagazinare a gazelor ar putea ajunge la 100% în septembrie

0
Publicat:

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, estimează că depozitele de înmagazinare a gazelor naturale ale României ar putea ajunge la 100% în septembrie.

Virgil Popescu a efectuat o vizită la Mediaș, Foto: Facebook

Potrivit oficialului, în prezent, acestea sunt pline în proporţie de peste 60%.

Noi trebuie să ne obişnuim cu ideea că România va deveni exportator net de gaze la sfârşitul lui 2026. Să nu uităm că vom fi exportatori de gaze, iar gazele intră şi ies din România. Depozitele noastre în momentul de faţă sunt peste 60%. Sunt peste 1,9 miliarde metri cubi. Estimez că în septembrie stăm la 100%", a spus Popescu, informează Agerpres.

Întrebat dacă România mai importă gaze din Azerbaidjan, el a precizat că doar în situaţia în care va creşte consumul.

Dacă creşte consumul. Din Azerbaidjan, mai avem un contract de un miliard metri cubi pentru iarna asta, de plasă de siguranţă. De cât avem nevoie din el....", a punctat Popescu.

Ministrul Energiei s-a declarat foarte optimist în ceea ce priveşte decizia de investiţie în Neptun Deep, reamintind că aceasta va fi luată în cursul lunii iunie.

Am spus că-s foarte optimist că decizia de investiţie va fi anunţată...Această decizie va fi comunicată bursei, bănuiesc, prima dată, de către ambele companii, pentru că nu numai Petrom trebuie să ia, trebuie să ia şi Romgaz. Eu am fost dimineaţă la Romgaz, am discutat cu conducerea Romgaz. Ei sunt pregătit şi astăzi să ia această decizie", a afirmat Virgil Popescu.

Oficialul din Energie a participat, la Mediaş, la lansarea oficială a testelor privind funcţionarea aparatelor de utilizare a gazelor naturale şi a reţelei de distribuţie cu amestec de 80% gaze naturale şi 20% hidrogen, aceasta fiind prima etapă a proiectului pilot 20HyGrid.

Importurile de gaze ale României au scăzut drastic în primele trei luni din acest an, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, țara noastră a importat, în primul trimestru din 2023, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 240.200 tone echivalent petrol (tep), cu 66,3% (-473.100 tep) mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut.

Pe de altă parte, producţia internă de gaze naturale a României a fost, în primele trei luni ale acestui an, de 1,92 milioane tep, cu 7,2% (129.400 tep) peste cea din perioada ianuarie-martie 2022.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a estimat pentru 2023, în ultima prognoză a echilibrului energetic publicată, o producţie de gaze de 7,61 milioane tep şi importuri de 2,185 milioane tep, în creştere cu 2,1%, respectiv în scădere cu 6,2%, de la an la an.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine