Depogaz: România are depozitele de gaze aproape pline. Am ajuns la 98,6%

0
Publicat:

Gradul de umplere a depozitelor Depogaz a ajuns la 98,6% la data de 2 noiembrie, cu o lună mai devreme decât ne-a impus Comisia Europeană, datorită unor strategii abordate, care privesc eficienţa măsurilor de înmagazinare şi extracţie.

Din punct de vedere al Depogaz, depozitele de gaz din România sunt la capacitate maximă. (...) Dacă în septembrie aveam 90% din capacitatea de înmagazinare de pline depozitele, cu o lună mai devreme decât ne-a impus Comisia Europeană, la 2 noiembrie eram undeva la 98,6% capacitate de gaze în depozite. Asta, datorită unor strategii abordate la nivelul lui Depogaz, strategii care privesc eficienţa măsurilor de înmagazinare şi extracţie. Am implementat şi un mecanism SWAP între înmagazinare şi extracţie, tocmai pentru a scoate efectiv din depozite doar diferenţa dintre cererea de inserţie şi cea de extracţie a gazelor. Astfel ne ajută şi pe noi în activitatea de a deveni mai eficienţi în activitatea economică. Dacă în 2024, în aprilie, am ieşit din iarnă cu 50% gaze existente în depozit, în aprilie 2025 am ieşit cu 25% gaze existente în depozit. Unii au criticat această măsură, noi am apreciat-o atât din punct de vedere al profitului companiei, dar şi al activităţii derulate", a afirmat Stănescu.

De asemenea, acesta a făcut referire la proiectele de investiţii pe care Depogaz le derulează.

Despre investiţii: avem la acest moment trei proiecte. La depozitul de la Bilciureşti vom face creşterea capacităţii de 14 milioane mc/zi la 20 de milioane mc/zi, o creştere a capacităţii totale de înmagazinare de 108 milioane mc pe ciclu de înmagazinare. La Gherceşti creştem de la 600 de milioane mc pe ciclu la 900 de milioane mc pe ciclu. Asta înseamnă că pe zi de la 3 la 5 milioane mc putem să înmagazinăm şi să extragem. În Sărmăşel plecăm de la 900 de milioane mc pe ciclu la 1550 de milioane mc pe ciclu, ca şi creştere de capacitate. Toate acestea, bineînţeles, cu investiţii atât din surse proprii, dar mai ales din surse externe atrase şi granturi europene. Astfel, la Sărmăşel creştem pe injecţie, pe inserţie, de la 4 milioane mc la 10 milioane, iar pe extracţie de la 4 milioane la 12 milioane", a adăugat preşedintele CA al Depogaz.

Publicaţia Focus Energetic organizează, luni, în parteneriat cu Comisia pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale din Senatul României, cea de-a XLIV-a ediţie a Conferinţelor Focus Energetic şi a XIII-a din ciclul celor dedicate pregătirilor de iarnă. Evenimentul "Provocările iernii 2025 - 2026 pentru sistemul energetic naţional" are loc la Parlament. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort