Departamentul pentru Energie: România se va baza pe energia nucleară şi pe cărbune încă 20 de ani. Accent pe biomasă şi mai puţin pe eolian şi solar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Departamentul pentru Energie a concluzionat, în urma consultării publice pe tema viitoarei strategii energetice, că electricitatea produsă de reactoare nuclearelectrice este „esenţială“ pentru România, iar cărbunele ar putea rămâne o sursă importantă pentru asigurarea securităţii energetice.

Strategia se va aplica în perioada 2014-2035, iar finalizarea documentului este preconizată pentru începutul lunii octombrie. După încheierea primei faze de consultare publică pe această temă, începută în martie, Departamentul pentru Energie a elaborat un set de principii care vor sta la baza noii strategii.

„Dezvoltarea energiei nucleare este esenţială pentru realizarea obiectivelor europene vizând reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Cărbunele ar putea rămâne o sursă importantă pentru asigurarea securităţii energetice a României, chiar dacă ponderea acestuia în mixul energetic se va diminua, fiind afectată de creşterea consumului de energie“, se arată într-un comunicat al Departamentului pentru Energie.

În comunicat se menţionează că este „strategică“ păstrarea unui mix energetic echilibrat, ca o bună premisă pentru asigurarea securităţii energetice a ţării.

De asemenea, există „perspective reale“ ca România să-şi îmbunătăţească independenţa energetică sau chiar să devină independentă energetic în preajma anului 2020, mai ales datorită zăcămintelor din Marea Neagră, chiar dacă va continua cel mai probabil să fie dependentă într-o oarecare măsură de importurile de ţiţei.

Mai puţin cu eolienele şi fotovoltaicele, accent pe biomasă

O altă concluzie a consultării publice este că România ar trebui să încurajeze în perioada 2014-2024 "dezvoltarea prudentă" a energiilor regenerabile, cu un accent pe biomasă, ţinând cont că investiţiile în eolian şi fotovoltaic s-au dezvoltat mult prea rapid şi într-o manieră nesustenabilă în ultimii ani.

„În următorii ani, instalarea de noi capacităţi de producţie a energiei electrice în eolian şi fotovoltaic ar putea cauza probleme semnificative în funcţionarea sistemului. De asemenea, considerăm că o prioritate în domeniul regenerabilelor ar putea să vizeze identificarea unei alternative la combustibilii clasici folosiţi în sectorul transporturilor“, se arată în comunicat.

România, jucător regional

În mare parte, aceste idei au fost exprimate public de ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, de la preluarea mandatului, la începutul lunii martie.

„Potrivit majorităţii celor care au transmis puncte de vedere Departamentului pentru Energie în cadrul primei etape de consultare şi dezbatere publică, România are la ora actuală toate premisele pentru a putea deveni un jucător regional în domeniul energetic“, se mai spune în comunicat.

România nu are în prezent o strategie pentru dezvoltarea şi administrarea sectorului energetic. Guvernul încearcă de mai mulţi ani să elaboreze un astfel de document. Constantin Niţă, fostul ministru al Energiei, actual ministru al Economiei, dorea anul trecut ca realizarea strategiei energetice a României să fie scoasă la licitaţie, urmând a fi realizată de o firmă de consultanţă internaţională. Licitaţia nu a mai avut loc.

Mai puteţi citi:

[<a href="//storify.com/phradamon666/strategie-energetica" target="_blank">View the story "strategie energetica" on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese