Deficitul e în grafic, dar fără arierate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bugetul general consolidat a marcat, în 2010, un minus de 6,5% din PIB, dar statul nu şi-a achitat datoriile, în special pe cele de la nivel local. Fără „donaţiile“ importante ale unor întreprinderi publice, veniturile bugetare ar fi fost sub presiune. Cele din impozitul pe profit, salarii şi venit au scăzut cu 5% faţă de 2009.

Potrivit execuţiei bugetare pe anul trecut, performanţele statului par semnificative, în condiţiile în care s-a încadrat într-un deficit de 6,5% din PIB, sub ultima ţintă fixată cu FMI, de 6,8%. Reamintim însă că deficitul prognozat iniţial, pentru 2010, era de 5,9%, dar Guvernul a realizat că ţinta este mult prea ambiţioasă. Apoi, deşi s-au plătit o parte dintre arierate - mai ales cele acumulate de sistemul de sănătate -, ţinta privind reducerea datoriilor statului în economie este departe de a fi respectată, fapt confirmat şi de FMI.

Premierul Emil Boc a promis, în decembrie 2009, că 20% din cheltuielile bugetare vor merge în investiţii. Execuţia arată că mai puţin de 10% din bani au avut această destinaţie. Fără majorarea birurilor, veniturile bugetare ar fi scârţâit puternic. Mai mult, statul a cerut companiilor proprii să-i „doneze" o parte din profituri, cu mult înainte ca acestea să-şi fi făcut bilanţul. Astfel, încasările din TVA, accize şi venituri nefiscale au avut cea mai mare contribuţie la vistieria publică anul trecut.

Companii „darnice"

Romgaz, Electrica şi Loteria Română au contribuit cu aproximativ 570 de milioane de lei, faţă de 874 de milioane de lei, cât le ceruse statul. Chiar şi aşa, suma este una importantă, având în vedere că aproximativ aceiaşi bani au fost încasaţi din impozitul pe comerţul exterior şi taxele vamale. În timp ce încasările din TVA au crescut cu 14%, cele din venituri nefiscale au urcat cu 18,5% faţă de 2009.

Creşterea fiscalităţii a avut însă un preţ. Avansul veniturilor totale ale statului - de 7,2% faţă de 2009 - a fost temperat de diminuarea încasărilor din impozitul pe venit, impozitul pe profit şi din contribuţiile la asigurări sociale (CAS), potrivit datelor Ministerului Finanţelor. Acestea au scăzut, cumulat, cu 5,4%.

Cheltuielile totale au crescut cu 4,2% în 2010 faţă de 2009, în condiţiile în care, anul trecut, acestea au crescut mai puţin faţă de 2008, cu numai 1,4%. Cele cu bunurile şi serviciile au crescut cu 5,2% faţă de anul trecut, iar cele cu asistenţa socială - cu 7,3%.

S-ar fi putut mai bine

Ministerul Finanţelor îşi laudă propriile performanţe, sugerând că deficitul ar fi putut fi mai mic dacă nu ar fi existat „costuri suplimentare" cu dobânzile - la împrumuturi pe care tot statul le-a făcut - sau „plata arieratelor".

„Deficitul bugetar s-a diminuat faţă de anul 2009 de la 7,4% la 6,5% din PIB ca urmare a creşterii încasărilor, în condiţiile unor cheltuieli obligatorii suplimentare înregistrate la dobânzi, ajutoare pentru şomaj, plata arieratelor, finanţarea proiectelor din programele cu finanţare UE", se arată într-un comunicat al Finanţelor.

În acest an, Guvernul şi-a fixat o ţintă de 4,4% din PIB. Urmând logica de comparaţie a ministerului, înseamnă că în acest an trebuie să opereze o reducere suplimentară de 2,1% faţă de 2010. Or, anul trecut a reuşit o scădere a deficitului - faţă de 2009 - de numai 0,9% din PIB.

„Dacă aceste măsuri de austeritate, precum reducerea salariilor cu 25% şi majorarea TVA la maximul practicat în UE, nu au reuşit să reducă deficitul decât cu 0,9%, ce ne aşteaptă în acest an, când ţinta este mult mai strânsă?", se întreabă directorul executiv al Grupului de Economie Aplicată (GEA), Liviu Voinea.

"Dacă aceste măsuri de austeritate nu au reuşit să reducă deficitul decât cu 0,9%, ce ne aşteaptă în acest an, când ţinta este mult mai strânsă?"
Liviu Voinea
director executiv GEA

6,5% din PIB a fost deficitul bugetar pe 2010, sub ultima ţintă fixată cu FMI, de 6,8% din PIB.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie