Dedeman îşi consolidează prezenţa în nord-vestul ţării, prin investiţia de 11 milioane de euro într-un nou magazin la Satu Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cu peste 8300 de angajaţi, Dedeman este al doilea cel mai mare angajator din România dintre companiile cu capital 100% autohton, după RCS-RDS FOTO Mediafax

Retailerul de bricolaj Dedeman, deţinut de fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl, a anunţat că a investit 11 milioane de euro într-un nou magazin, care va fi inaugurat la Satu Mare, în 29 iulie, ceea ce înseamnă că reţeaua va cuprinde 43 de magazine la nivel naţional.

Noul magazin Dedeman are o suprafaţă de vânzare de peste 12.700 de metri pătaţi, circa 400 de locuri de parcare şi o ofertă de peste 45.000 de produse. Odată cu noua deschidere, compania a creat 160 de locuri de muncă.

„Pentru acest an am stabilit ca strategie consolidarea prezenţei noastre în partea de nord-vest a ţării, iar inaugurarea magazinului din Satu Mare reprezintă un prim pas în îndeplinirea acestui obiectiv”, a declarat preţedintele Dedeman, Dragoş Pavăl, potrivit News.ro.

Următoarea deschidere este programată tot în această vară, la Oradea. Obiectivul companiei este ca până la sfârşitul anului 2017 să opereze o reţea de 50 de magazine la nivel naţional. Retailerul din Bacău are planuri de extindere în Republica Moldova.

Dedeman, compania fraţilor Dragoş şi Adrian Pavăl, este liderul detaşat al pieţei autohtone de bricolaj, cu o cifră de afaceri de 981 de milioane de euro (calcul la cursul mediu anual din 2015), în creştere cu 27,8% comparativ cu 2014.

Dedeman – liderul pieţei româneşti de bricolaj

Profitul net raportat de băcăuani, care au ajuns să aibă incasări mai mari decât toţi competitorii la un loc, a crescut cu 35,1% în 2015, depăşind 126,6 milioane de euro.

Dedeman a fost singurul mare retailer din industria românească de bricolaj care s-a extins într-un ritm accelerat tocmai pe timp de criză. Compania fraţilor Dragoş şi Adrian Pavăl avea 13 magazine la finalul lui 2008, iar acum numără 43, în urma unor investiţii de peste 400 milioane deeuro.

Cu peste 8300 de angajaţi, Dedeman este al doilea cel mai mare angajator din România dintre companiile cu capital 100% autohton, după RCS-RDS.

Dedeman Bacău este al patrulea cel mai mare jucător de pe piaţa regională de bricolaj, cu o cotă de piaţă de 1,9%, potrivit unui studiu realizat de polonezii de la PMR. Deşi nu are o prezenţă regională, cum au multinaţionalele de pe podium (Leroy Merlin, Kingfisher şi OBI), a reuşit să-şi domine competiţia din România, iar pe piaţa locală OBI, numărul trei în Europa Centrală şi de Est, nu a rezistat decât câţiva ani după care a închis magazinele.

În prezent, trei companii autohtone – Dedeman, Arabesque şi Ambient – îşi dispută cu cinci multinaţionale – Praktiker, Kingfisher (a cumpărat Bricostore), Leroy Merlin (a cumpărat bauMax), Hornbach şi Mr. Bricolage – piaţa românească de distribuţie a materialelor de construcţii şi bricolaj, estimată la 2-3 miliarde de euro anual.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa