Declaraţia Unică 2022. Care este plafonul şi cine trebuie să o completeze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Formularul 212 – Declaraţia Unică – a fost publicat deja în Monitorul Oficial, împreună cu instrucţiunile de completare şi termenul de depunere.

Declaraţia unică trebuie depusă până pe 25 mai şi se completează şi se depune de către persoanele fizice care au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii.

Plafonul din acest an este de 30.600 de lei, respectiv 12 salarii minim brute pe economie (salariul minim brut de la 1 ianuarie este de 2.550 lei).

    

Declaraţia unică încă se poate depune pe format de hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire. Data depunerii declaraţiei în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz.

Declaraţia unică se poate depune şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv: prin intermediul serviciului "Spaţiul privat virtual" (SPV); pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.

Ce modificări s-au adus

Modificările faţă de actualul formular sunt, potrivit Hotnews, următoarele:

• introducerea la Capitolul I, secţiunea 1 din formular a unei subsecţiuni noi, subsecţiunea 3, care se completează de persoanele fizice care realizează, în cursul anului de raportare, venituri impuse pe baza normelor de venit din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală;

• introducerea la Capitolul I, secţiunea 2, a două subsecţiuni distincte, după cum urmează:

- subsecţiunea 1 - pentru stabilirea şi declararea impozitului pe veniturile realizate din străinătate;

- subsecţiunea 2 - pentru stabilirea şi declararea contribuţiilor sociale datorate de către contribuabili, pentru veniturile reprezentând remuneraţii, indemnizaţii şi alte venituri similare, precum şi orice alte avantaje, în bani şi/sau în natură, obţinute din străinătate în calitate de membri ai consiliului de administraţie, membri ai directoratului, membri ai consiliului de supraveghere, administratori, directori, cenzori, membri fondatori, reprezentanţi în adunarea generală a acţionarilor sau orice alte activităţi desfăşurate în funcţii similare pentru activitatea desfăşurată în străinătate la angajatori/plătitori de venit care nu au sediul permanent şi nu sunt rezidenţi fiscali în România;

• introducerea la Capitolul I a unei secţiuni distincte, secţiunea 7, pentru stabilirea şi declararea obligaţiilor fiscale datorate de către contribuabili, pentru indemnizaţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.111/2021;

• actualizarea secţiunii “Sumarul obligaţiilor privind impozitul pe venitul realizat şi contribuţiile sociale datorate, stabilite prin declaraţia curentă”, de la Capitolul I din formular, care devine secţiunea 8, după cum urmează:

- introducerea câmpurilor necesare pentru definitivarea impozitului anual datorat cu plăţile anticipate reţinute la sursă în cazul veniturilor realizate de către contribuabili, alţii decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca urmare a valorificării dreptului de creanţă dobândit în legătură cu măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România potrivit prevederilor Legii nr. 165/2013; - introducerea câmpurilor privind obligaţiile fiscale datorate de contribuabili potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/202

- completarea tabelului “Produse vegetale” de la subsecţiunea 3, Capitolul II din formular cu o nouă categorie de venit din activităţi agricole pentru care venitul anual se determină pe bază de norme de venit - “Plante furajere”

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort