De ce se scumpesc gazele naturale şi cât timp ne vor ajunge în această iarnă. Răspunsul furnizorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Estimările de creştere a preţului gazelor naturale în această iarnă cu aproximativ 15% faţă de iarna trecută, după cum estima recent Asociaţia Energia Inteligentă, stârneşte ample reacţii în piaţă, producătorii fiind acuzaţi că nu pun suficiente cantităţi de gaze pe piaţă şi nu se achită de obligaţia de stocare.

“Preţul gazelor creşte ca urmare a faptului că gazele de import sunt mai scumpe, dar şi din cauza faptului că nu există suficient gaz pe piaţă scos la vânzare de către producătorii români. Ei spun că pur şi simplu nu mai au gaz. La acestea se adaugă şi obligaţia tuturor furnizorilor de a stoca gaze pentru iarnă, în condiţiile în care, după ce am avut o lună martie friguroasă, avem mai mult de stocat” a explicat Stab, citat de Agerpres, admiţând însă că Petrom se confruntă cu o scădere a producţiei.

Oficialul Engie a arătat că la acestea se adaugă şi obligaţia tuturor furnizorilor de a stoca gaze pentru iarnă.

"Sperăm să existe mai mult gaz pe piaţă în primul trimestru al anului viitor, pentru că, altfel, vom fi nevoiţi să importăm şi mai mult, iar preţul de import este în creştere, fiind legat de cotaţiile petroliere", a susţinut el.

Stab a explicat că acest lucru este cauzat şi de preţurile mari de pe piaţa energiei electrice, care au determinat Petrom şi Romgaz să direcţioneze mai mult gaz din producţia proprie către centralele pe care le deţin la Brazi, respectiv Iernut.

Şeful Engie a refuzat să spună care este preţul gazelor de import cu livrare la iarnă, însă a precizat că a prezentat Autorităţii de Reglementare în Energie documente din care reiese că va fi nevoie de majorarea preţului final.

Întrebat dacă România va avea suficient gaz în această iarnă, oficialul Engie a răspuns: "Nu ştiu, depinde de iarnă, doar Dumnezeu ştie".

"Trebuie să fim pregătiţi. Trebuie ca Guvernul să aibă un plan de urgenţă, care să ne spună ce să facem şi cum să intervenim în caz de necesitate, plan care acum nu există", a adăugat el. 

În vara acestui an, Asociaţia Energia Inteligentă estima că preţul gazelor naturale va creşte în această iarnă cu circa 15% faţă de perioada similară a anului trecut.

"Analizând tranzacţiile desfăşurate în perioada ianuarie 2018 – decembrie 2018, în cadrul platformelor puse la dispoziţie de Bursa Română de Mărfuri (BRM), am determinat preţul mediu ponderat cu cantităţile de gaze achiziţionate cu livrare în luna respectivă, luând în considerare gazele din producţia internă tranzacţionate pe BRM. Se poate observa că începând cu trimestrul II 2018, a apărut o inflexiune a trendului curbei preţului mediu ponderat, acesta crescând în trimestrul II 2018 cu 12,6% faţă de trimestrul II 2017 pentru gazele din producţia internă, şi preconizându-se o creştere de 15,6% a preţului în trimestrul IV 2018, faţă de trimestrul IV 2017", arată Asociaţia.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi