De ce scade leul faţă de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru două zile la rând, leul s-a depreciat în faţa monedei europene, cursul valutar ajungând marţi la nivelul de 4,5985 lei pentru un euro. Un nivel mai ridicat decât acesta a fost înregistrat în data de 21 iunie, când euro a atins pragul de 4,5987 lei. Principalul motiv pentru acest declin este dat, potrivit preşedintelui Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, de declaraţiile în contradictoriu din ultima perioadă ale guvernanţilor.

Factorii locali sunt cei care impulsionează moneda europeană să crească, a declarat Ionuţ Dumitru pentru bursa.ro, adăugând: „În ultima perioadă au fost o serie de discuţii în contradictoriu, de către guvernanţi, ultimele făcând referire la Pilonul II de pensii şi la contul de TVA. Percepţia investitorilor nu poate fi una pozitivă după astfel de declaraţii legate de economie şi fiscalitate. Acestea dau investitorilor un sentiment de incertitudine, de nesiguranţă şi neîncredere”.

O altă explicaţie este dată, potrivit analiştilor, de evenimentele internaţionale, care au întărit moneda europeană. Euro a avansat, zilele acestea, şi faţă de alte monede, mai ales faţă de dolar, pe fondul speculaţiilor că Banca Centrală Europeană va retrage o serie din măsurile de stimulare monetară în toamnă. Influenţe pozitive pentru euro au avut şi uraganul Harvey din SUA şi tirul cu rachetă balistică efectuat de Coreea de Nord deasupra Japoniei, care au dus la deprecierea dolarului. 

Mai multe pentru tine:
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete