De ce nu mai vor americanii să extragă petrol şi gaze din Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Exxon Mobil accelerează vânzările de active de petrol şi gaze din Europa, Asia şi Africa, cu un plan de până la 25 de miliarde de dolari care include şi operaţiunile din România.

Compania urmează să se concentreze pe câteva mega proiecte din Statele Unite şi alte state, au declarat surse bancare, citate de Reuters şi news.ro.

Vastul program, prin intermediul căruia Exxon va renunţa la operaţiunile de explorare şi producţie de petrol şi gaze din Europa, survine pe fondul presiunilor tot mai mari din partea investitorilor pentru eliberarea de capital pentru exploatări noi din Guyana, Mozambic, Papua New Guinea şi Statele Unite.

În ultimele luni, Exxon a redactat o listă lungă de active, din cel puţin 11 ţări, pe care doreşte să le vândă. Lista depăşeşte cu mult obiectivul actual de vânzare a unor active de 15 miliarde de dolari până în 2021, au spus trei surse bancare care au informaţii directe legate de aceste planuri.

Un purtător de cuvânt al Exxon a declarat că grupul ”nu comentează zvonurile sau speculaţiile din piaţă”.

În ultimele luni, Exxon, cea mai mare companie de energie listată la bursă din lume, a încheiat o serie de acorduri, inclusiv vânzarea activelor din Norvegia, pentru 4,5 miliarde de dolari, oferind totodată spre vânzare activele din Australia, Nigeria şi Malaezia.

În cadrul planului extins, Exxon va vinde operaţiunile din partea britanică a Mării Nordului, Germania şi România. În Europa, Exxon va continua producţia din Olanda, unde deţine, împreună Royal Dutch Shell, o participaţie la uriaşul zăcămând de gaze Groningen, pe care guvernul intenţionează să îl închidă în 2022.

Exxon este prezent în sectorul de explorare şi producţie de petrol şi gaze din România din noiembrie 2008, când grupul american s-a alăturat OMV Petrom în proiectul pentru activităţile de explorare din perimetrul Neptun - Zona de Apă Adâncă a Mării Negre. Cele două grupuri deţin participaţii egale la perimetrul Neptun.

Exxon mai intenţionează să îşi restrângă operaţiunile din sud-estul Asiei, prin vânzarea activelor din Indonezia şi Malaezia, au spus sursele.

În Africa, Exxon intenţionează să vândă operaţiunile din Ciad, Guineea Ecuatorială, precum şi părţi din activele nigeriene.

În timp ce Exxon va creşte semnificativ cheltuielile în următorii ani, pentru dezvoltarea unor noi proiecte de petrol şi gaze, majoritatea companiilor de profl au planuri de cheltuieli pentru precaute, din cauza perspectivei incerye a preţurilor petrolului şi a presiunilor în creştere din partea investitorilor pentru diversificarea operaţiunilor către surse regenerabile de energie.

Exxon a reacţionat mai lent faţă de alte companii la scăderea puternică a preţurilor petrolului din 2014, fiind presată de acţionari să reducă cheltuielile. În ultimii cinci ani, acţiunile Exxon au înregistrat performanţe mult mai slabe comparativ cu titlurile altor producători mari de petrol.

Spre deosebire de companii concurente precum Shell şi BP, Exxon nu a efectuat în ultimele decenii revizuiri majore ale portofoliului. BP a vândut active de peste 65 de miliarde de dolari după scurgerea de petrol care a avut loc în 2010 la  platforma Deepwater Horizon din Golful Mexic, în timp ce Shell a vândut active de peste 30 de miliarde de dolari în urma achiziţiei companiei concurente BG Group în 2016.

Sub conducerea directorului general Darren Woods, Exxon va creşte semnificativ cheltuielile în următorii ani, pentru lansarea unor proiecte mari de petrol şi gaze în Guyana, Mozambic, Brazilia, Papua Noua Guinee, Statele Unite şi posibil în Qatar.

Recent, compania a anunţat că întenţionează ca în perioada 2021-2025 să mărească cheltuielile de capital anuale de la 26 de miliarde de dolari în 2018 la 30-35 de miliarde de dolari.

Prin acumularea de fonduri prin vânzări de active, Exxon poate tempera temerile că va creşte gradul de îndatorare pentru a finanţa proiecte noi, în special în condiţiile în care preţurile petrolului se menţin de mult timp în jurul nivelului de 60 de dolari pe baril.

Agenţia de evaluare financiară Moody’s Investor Service a modificat marţi perspectiva ratingului Exxon de la stabilă la negativă, din cauza fluxului de capital liber negativ şi a aşteptărilor de utilizare a datoriilor pentru finanţarea cheltuielilor de capital.

Moody’s anticipează un flux de capital liber negativ de circa 7 miliarde de dolari pentru acest an şi de 9 miliarde de dolari în 2020.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”