De ce nu apare şi laptele pe lista reducerilor TVA: producătorii se ceartă cu procesatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lactatele au rămas pe dinafara reducerii TVA

Proiectul noului Cod Fiscal, care prevede reducerea cotei standard a taxei pe valoarea adăugată (TVA) de la 24% la 20%, prevede şi o reducere a cotei la 9% pentru carne, peşte, legume şi fructe. Am avea, astfel, alături de pâine, o cotă redusă de TVA la o gamă largă de alimente de bază, însă de pe această listă lipseşte tocmai laptele.

Cum s-a ajuns aici a explicat chiar ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, după ce a participat la o conferinţă pe tema noului Cod Fiscal, organizată de ziarul „Bursa“.

El a spus că procesatorii au cerut ceva, dar fermierii au cerut altceva şi nu s-au înţeles pe o soluţie.

„Îi aşteptăm cu un mesaj unitar, pentru că noi nu vrem să creăm distorsiuni, să alimentăm aceste contre între cele două categorii de actori ai pieţei laptelui“.

Impactul bugetar n-ar fi prea mare

„Singurul motiv pentru care laptele nu a fost introdus în prima variantă a Codului Fiscal a fost acela că fermierii nu au dorit acest lucru, au susţinut producătorii un lucru şi fermierii alt lucru, se pare că acum au ajuns la un consens sau încearcă să ajungă la un consens.
Există mai multe posibilităţi şi în următoarea prezentare (a Codului - n.r.), dar şi în dezbaterea din Parlament, dumnealor să ajungă la un consens pentru că, practic, din alimentele de bază doar laptele a fost scos pe acest singur considerent“, a afirmat Vâlcov.

El a arătat că impactul bugetar nu este foarte mare prin aplicarea cotei reduse de TVA de 9% şi pentru lapte (deci n-ar fi o problemă să scadă cota), însă aşteaptă să se ajungă la un consens înainte de a lua în considerare propunerea.

Patronatul laptelui vrea reducere

Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL) a trimis joi o scrisoare către ministerele Finanţelor şi Agriculturii şi către Parlament în care solicită reducerea TVA la 9% şi la lapte şi produse lactate, considerând discriminatorie scăderea taxei doar pentru unele alimente.

Reprezentanţii APRIL apreciază că introducerea laptelui şi produselor lactate între alimentele care vor beneficia de reducerea la 9 % a cotei TVA va corecta o mare eroare care s-ar putea reflecta negativ asupra viitorului industriei laptelui din România şi al consumatorilor.

"Excluderea lactatelor din măsurile de reducere semnificativă a TVA poate crea premisele unei discriminări pentru consumatorii de produse lactate, în special copii, adolescenţi şi populaţie de vârsta a treia, oameni care au cea mai mare nevoie de beneficiile nutriţionale ale lactatelor într-o alimentaţie echilibrată.
Totodată, excluderea laptelui şi lactatelor din măsurile de reducere a TVA va perpetua concurenţa inegală între produsele din UE şi produsele româneşti comercializate pe piaţa românescă, concurenţă accentuată după instituirea embargoului impus de Rusia", se arată în scrisoarea APRIL.

Consumul scăzut de produse lactate din România, aflat sub media europeană, şi condiţiile dificile ale pieţei fac ca numărul de fabrici de procesare a laptelui din România sã scadă continuu.

„Piaţa va suferi un şoc după 1 aprilie“

Situaţia dificilă în care se află producţia primara de lapte şi industria lactatelor din România va fi supusă, potrivit APRIL, unui nou şoc odată cu desfiinţarea cotelor de lapte, de la 1 aprilie 2015.

Astfel, în condiţiile în care se menţine TVA de 24% pentru lapte, fermierii români vor fi dezavantajaţi în comparaţie cu cei din alte ţări europene, care aplică taxe mai mici, şi acest lucru poate avea consecinţe severe asupra exploataţiilor producatoare de lapte din România.

"Scăderea numărului de fabrici de procesare a laptelui din România duce la un dezechilibru grav între cererea şi oferta de lapte produs în fermele româneşti, ferme în care statul român a investit mulţi bani prin diverse instrumente financiare (ajutoare de minimis, subvenţii şi cofinanţare în proiecte de dezvoltare).
Reducerea TVA la lapte şi produse lactate va diminua comerţul cu produse lactate nefiscalizate, va creşte calitatea nutritivă şi siguranţa alimentară pe filiera laptelui, având un beneficiu final semnificativ asupra coşului zilnic al consumatorului român", se mai arată în documentul citat.

Potrivit APRIL, piaţa lactatelor este estimată la aproape 900 de milioane de euro. Cei mai importanţi producători la nivel naţional sunt Danone, Albalact, Friesland, Olympus, Delaco şi Hochland.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Droguri sub formă de jeleu, distribuite copiilor și elevilor din școli? Cătălin Țone, fost șef al Serviciului Antidrog din Poliția Capitalei: „Acestea sunt jeleurile viu colorate cu care ne sunt dr@gați copiii”
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte