De ce au scăzut, de fapt, peste 700.000 de pensii la recalculare. Schimbarea care micșorează numărul de puncte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat în urmă cu două zile că pensiile a 719.257 de români au ieșit mai mici în urma recalculării, dar acestea vor rămâne la nivelul actual, în plată.

În noua lege a pensiilor există o prevedere care scade numărul de puncte de contributivitate

Prin noua lege a pensiilor au fost majorate peste 3,8 milioane de pensii, potrivit prezentării Ministerului Muncii, însă aproape 720.000 au fost diminuate. Motivul pentru care acestea au scăzut ca urmare a recalculării, deși beneficiarii vor încasa aceeași sumă ca până acum și după 1 septembrie, nu a fost dezvăluit de oficiali.

Din informațiile obținute de „Adevărul” reiese că de vină pentru această scădere, care se va reflecta și mai evident în viitor, este o prevedere care schimbă aproape insesizabil modalitatea de raportare la venituri.

Aceste scăderi provin din diferențele de calcul ale punctajelor obținute în timpul muncii. Pe actuala lege a pensiilor 263/2010, încă în vigoare, calculul punctelor de pensie se face prin raportare la salariul mediu brut lunar pe ramură (domeniul de activitate - n. red.) anunțat de Institutul Național de Statistică. Prin noua lege a pensiilor, L 360/2023, raportarea se face la salariul mediu anual luat în calcul la elaborarea bugetului de stat. Am făcut o simulare de calcul pe anul trecut. Rezultatele se văd în tabel: dacă pe vechea lege a pensiilor rezultau 1.02 puncte, pe noua lege a pensiilor nu se realizează nici măcar un punct”, a declarat secretarul general al BNS Horațiu Raicu pentru „Adevărul”.

Calcule efectuate de Horațiu Raicu, secretar general al BNS

Bomboană dulce-amară pentru pensionari

Raicu a adăugat că, de fapt, această majorare a pensiilor aflate în plată este o „bomboană dulce-amară” pentru pensionari.

De fapt, toate punctele de pensie au scăzut ca urmare a recalculării, însă cei care au avut o vechime mai mare de 25 de ani au fost recompensați prin punctele de stabilitate”, a declarat Raicu, adăugând că renunțarea la salariile medii brute pe ramură va produce efecte puternice pe viitor.

Potrivit ultimelor date publicate de INS, există discrepanțe majore între salariile din România, cele mai mari fiind chiar și de patru ori cât cele mai mici, după cum urmează: salariile provenite din activități de editare – 11.614 lei, urmate de cele din IT - 11.573 lei și cele din Informații și comunicații - 10.453 lei, cele din fabricarea produselor de cocserie și țiței - 10.424 lei, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale - 9.573 lei, iar pe locul 6 salariile din transporturi aeriene - 9.316 lei.

La polul opus, cele mai mici salarii nete sunt cele din domeniul fabricării articolelor de îmbrăcăminte - 2.798 lei, de patru ori mai mici decât cele mai mari salarii medii nete plătite în luna iunie.

Salariul mediu brut raportat de INS a fost 8.480 lei în luna iunie, iar netul de 5.176 lei.

Sursa: INS
Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima