De ce a primit Ialomiţianu premiul pentru cel mai bun ministru de Finanţe din Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Publicaţia economică „The Banker“, deţinută de „Financial Times“, l-a ales pe Gheorghe Ialomiţianu drept cel mai bun ministru de Finanţe din Europa. Editorii revistei motivează decizia prin situaţia dificilă în care se aflau finanţele României atunci când Ialomiţianu a preluat portofoliul şi prin progresele făcute de atunci de cabinetul acestuia.

Ministrul român al Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a fost numit de jurnaliştii publicaţiei economice de specialitate „The Banker“ cel mai bun ministru de Finanţe din Europa. Revista nu face publice criteriile pe baza cărora acordă acest premiu şi nici lista nominalizaţilor, însă prezintă motivele din spatele deciziei în materialul în care anunţă câştigătorul din acest an.

Articolul integral, în continuare:

Atunci când, în septembrie 2010, Ministerul de Finanţe al României a fost remaniat, iar Gheorghe Ialomiţianu a devenit al treilea ministru de Finanţe al României în doar doi ani, existau temeri că Guvernul îşi pierdea voinţa de a continua un program dur de consolidare fiscală alături de FMI. Dar domnul Ialomiţianu spune că funcţia sa anterioară în cadrul Comisiei de Finanţe-Bănci a Camerei Deputaţilor l-a făcut să fie conştient de nevoia de a nu derapa.

„Cel mai important obiectiv pe care l-am impus la Ministerul Finanţelor Publice, dar şi întregului Guvern, a fost îndeplinirea angajamentelor stabilite cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, ceea ce ne-a ajutat să recâştigăm încrederea pieţelor financiare interne şi internaţionale“, a declarat ministrul pentru „The Banker“.

Guvernul a finalizat cu succes un program cu FMI în martie 2011 fără a trage ultima tranşă, în valoare de un miliarde de euro, din împrumutul în valoare de 12,5 miliarde de euro şi a semnat un nou acord de tip preventiv cu Fondul, în valoare de 3,5 miliarde de euro. Ialomiţianu nu intenţionează să tragă nicio tranşă din acest împrumut, care este menit să liniştească pieţele.

Cu siguranţă, a făcut progrese semnificative către această ţintă. În iunie 2011, statul a vândut eurobonduri pentru prima dată de la izbucnirea crizei, într-o emisiune de obligaţiuni în valoare de 1,5 miliarde de euro. O lună mai târziu, agenţia de evaluare financiară Fitch a îmbunătăţit ratingul de ţară al României, ridicându-l la categoria recomandată investiţiilor, într-o perioadă în care ratingurile statelor din zona euro se îndreptau în cealaltă direcţie.

Aceste succese justifică un program dureros de tăieri salariale în sectorul public. Economia s-a zbătut să revină la creştere în faţa reducerii cheltuielilor bugetare, iar criza din zona euro ar putea cauza şi mai multe daune, însă Ialomiţianu nu se va lăsa abătut de la drumul său. Guvernul a îngheţat salariile publice în 2012 şi a majorat TVA de la 19% la 24%, cu intenţia de a ieşi din Procedura de Deficit Excesiv a UE până la finalul lui 2012.

„O lecţie care ar trebui învăţată din criza economică internaţională este că politicienii trebuie să ia decizii cu mai multă fermitate, dacă aceste decizii pot reduce efectele crizei şi pot ajuta la evitarea derapajelor care generează dezechilibre macroeconomice. Să nu uităm că, în anumite state membre, amânarea unor astfel de decizii a dus la luarea unor măsuri mult mai aspre ulterior“, spune Ialomiţianu.

Acesta a găsit ceva bani pentru a stimula creşterea economică, în special prin investiţiile în proiecte de infrastructură, care probabil că vor genera locuri de muncă, şi prin acordarea de garanţii pentru obţinerea de finanţare bancară. Următorul pas în procesul de reformare se axează pe întreprinderile de stat şi sectorul serviciilor de sănătate.

„În ceea ce priveşte vânzarea activelor de stat, nu suntem în poziţia de a vinde aceste active la orice cost, dar încurajăm privatizarea companiilor de stat“, spune el.


Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!