Datornicii care au intrat pe mâna recuperatorilor pot scăpa mai ieftin de restanţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatul a discutat luni proiectul de modificare a OUG 50/2010 prin care se propune ca recuperatorii să nu poate pretinde mai mult de dublul preţului pe care l-au plătit băncilor când au cumpărat datoriile restante ale împrumutaţilor. Pentru a scăpa de creditele neperformante, băncile le vând recuperatorilor la pachet şi la 10% din valoare.

Un proiect de modificare a ordonanţei 50/2010, iniţiat anul trecut de 93 de deputaţi şi senatori, a fost votată luni în Senat, prima cameră sesizată, dar votul decisiv aparţine Camerei Deputaţilor.

Actul normativ prevede că recuperatorii de creanţe, care au cumpărat de la băncile restanţele împrumutaţilor, nu pot cere acestora din urmă să plătească mai mult decât dublul pe care ei au plătit-o băncilor. 

Concret, dacă recuperatorii au cumpărat la pachet creditele neperformante ale unei bănci (aşa cum se întâmplă frecvent) la un preţ care înseamnă 10% din valoarea reală a restanţelor, aceştia nu vor putea cere împrumutaţilor să plătească mai mult de 20% din sumele restante către bănci.

"Cesionarul nu va putea pretinde de la debitorul care are calitatea de consumator mai mult decât dublul sumei plătite de acesta pentru a cumpăra creanţa de la cedent", scrie în proiectul de act normativ, cu precizarea că prevederea va fi valabilă indiferente de instrumentul juridic utilizat pentru transferul creanţei.

Pentru echilibrarea riscurilor contractuale, prezenta lege se aplică şi contractelor aflate în derulare la data intrării sale în vigoare. 

Recuperatorii cumpără la sume infime

În nota de fundamentare a proiectului, iniţiatorii arată că recuperatorii “cumpără la sume derizorii drepturi de creanţă, demarând sau continuând măsuri agresive de executare silită împotriva consumatorilor, drenând de resurse patrimoniul acestora şi grevând fracţiuni importante din veniturile lor viitoare, care vor fi deturnate de la destinaţiile lor normale: întreţinerea familială, facturi la utilităţi, educaţia copiilor, îngrijirea sănătăţii, activităţile sportive şi culturale. Acest domeniu impune o reglementare mai atentă, fiind vorba, în general, despre cazuri sociale, dar mai ales despre exploatarea situaţiei tragice a unor persoane care sunt pe cale de a fi evacuate din locuinţa de familie”, se arată în documentul citat.

În 2016, băncile au vândut firmelor de recuperare credite neperformante de 725 milioane euro, echivalentul a 3,2 miliarde lei, ceea ce înseamnă în jur de 150.000 de credite, la o valoare medie a creditului de circa 5.000 de euro.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!