Datoria externă a României a crescut cu aproape 10 miliarde euro în 2020. Investiţiile străine sunt de trei ori mai mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Datoria externă a României a crescut cu 9,6 miliarde euro în primele şapte luni ale acestui an, ajungând la 115,5 miliarde euro la finalul lunii iulie, arată datele publicate luni de Banca Naţională a României (BNR).

În perioada ianuarie – iulie 2020, datoria externă totală a crescut cu 9,616 milioane euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 82,499 miliarde euro la 31 iulie 2020 (71,4 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 12 la sută faţă de 31 decembrie 2019. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 iulie 2020 nivelul de 32 990 milioane euro (28,6  la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 2,4 la sută faţă de 31 decembrie 2019.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 17,6 la sută în perioada ianuarie – iulie 2020, comparativ cu 18,6 la sută în anul 2019. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 iulie 2020 a fost de 5,9 luni, în comparaţie cu 4,6 luni la 31 decembrie 2019.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 iulie 2020 a fost de 81,4 la sută, comparativ cu 73,8 la sută la 31 decembrie 2019.

Totodată, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 4,863 miliarde euro, în perioada ianuarie-iulie 2020, comparativ cu 6,038 miliarde euro în perioada ianuarie-iulie 2019. În structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 635 milioane euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 370 milioane euro, balanţa veniturilor primare şi-a redus deficitul cu 945 milioane euro,  iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 495 milioane euro. 

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 1,326 miliarde euro (comparativ cu 3,335 miliarde euro în perioada ianuarie – iulie 2019), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 779 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 547 milioane euro.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani