Daniela Lulache, fosta şefă a Nuclearelectrica, a fost numită în conducerea Agenţiei pentru Energie Nucleară a OECD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniela Lulache, fost director general al producătorului de energie Nuclearelectrica, a fost numită Head of policy and coordination la Agenţia pentru Energie Nucleară (NEA) a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD).

Aceasta a declarat vineri pentru News.ro că abia a preluat acest post, în urma unui proces de recrutare, fără a da şi alte detalii.

Daniela Lulache s-a născut la 25 august 1967 şi este economist, absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

Lulache a condus timp de patru ani, până în vara anului trecut, compania de stat Nuclearelectrica, care operează centrala nucleară din Cernavodă.

De asemenea, între mai 2012 şi mai 2013 a fost consilier al viceguvernatorului BNR, iar în perioada martie 2006 - decembrie 2009 a fost director general al Fondului Proprietatea.

Anterior, între ianuarie 2005 şi martie 2006 a fost director al Direcţiei de restructurare şi recuperare credite al Raiffeisen Bank.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea