Daniel Zamfir anunţă o nouă lege de plafonare a dobânzilor la credite, după ce prima a fost declarată neconstituţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul Daniel Zamfir susţine că va reveni rapid cu o nouă lege de plafonare a dobânzilor la credite, după ce prima iniţiativă a sa a fost declarată neconstituţională de Curtea Constituţională a României (CCR).

„Voi reveni rapid! CCR a declarat neconstituţională Legea plafonării dobânzilor pentru că nu a fost suficient motivată şi că lipseşte avizul Consiliului Economic şi Social. Acest aviz e unul consultativ despre care aflăm din motivarea CCR că a dispărut. În fine, vă asigur că vom face o expunere de motive cu toate justificările posibile, vom verifica acum şi avizul CES şi pentru că există voinţa politică a alianţei PSD-ALDE voi redepune săptămâna viitoare legea în Parlament care va fi votată pe repede înainte. Nu mor caii când vor câinii!”, a scris senatorul pe Facebook.

La mijlocul lunii martie, CCR a declarat neconstituţionale trei proiecte de legi iniţiate de senatorul Daniel Zamfir, unul dintre acestea fiind cel privind plafonarea dobânzilor la credite.

Daniel Zamfir a iniţiat o lege prin care propunea ca dobânda maximă pentru creditele ipotecare să fie egală cu de 2,5 ori dobânda legală a BNR şi de 18% pentru creditele de consum. Legea lui Daniel Zamfir nu se diferenţia pe tipuri de credite şi se referea strict la finanţările în lei.

Banca Naţională a României a transmis că nu susţine acest proiect, explicând că stabilirea unui plafon pentru dobânda anuală efectivă (DAE) fără să existe o diferenţiere pe categorii de produse şi fără o fundamentare a plafoanelor propuse ar putea produce dezechilibre în piaţa creditului şi a afecta stabilitatea financiară.

Şi parlamentarii PNL şi USR susţineau că nu se poate distinge la ce bază se raportează procentul de plafonare a dobânzii.

Ulterior, CCR a hotărât că legea privind plafonarea dobânzilor la credite este neconstituţională în ansamblul său.

În motivarea sa, publicată la finalul lunii aprilie, CCR susţinea că Legea pentru completarea OG 13/2011 privind dobânda legală şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar este neconstituţională în integralitatea sa, deoarece nu a fost realizată o fundamentare a soluţiilor adoptate şi nu a fost solicitat avizul Consiliului Economic şi Social.

Curtea Constituţională considera că în lipsa unei motivări a legii adoptate nu se poate cunoaşte raţiunea legiuitorului, care este esenţială pentru înţelegerea, interpretarea şi aplicarea actului normativ.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare