Dănescu, ARB: Băncile din România se simt mizerabil de peste 10 ani încoace

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Industria bancară din România se simte mizerabil de peste 10 ani încoace, pentru că nu este măsurabilă, a declarat, marţi, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu, într-o conferinţă de specialitate, scrie Agerpres.

„Sistemul bancar se află în ochiul furtunii, adică al economiei, o expresie pe care am folosit-o şi anul trecut. Din 2014 şi până în prezent am numărat cam 50 de legi care au trecut prin Parlament pe domeniul bancar. Industria bancară din România finanţează 75% din totalul finanţării României. Deci, noi nu suntem nu numai bănci, ci şi finanţatori. Factorul declanşator al teoriei «Consumerism vs Creditare» a fost în anul 2010, când s-au tăiat salariile bugetarilor. Atunci, industria bancară nu a perceput ideea că trebuie să fie activă, iar atunci mai mult de jumătate dintre clienţii persoane fizice au căpătat adversitate faţă de sectorul bancar. La momentul acela, noi trebuia să exprimăm că nu noi suntem de vină, contractele sunt aceleaşi. Percepţia consumatorilor români faţă de creditare a început să se schimbe”, a spus Dănescu, potrivit Agerpres.

Reprezentantul ARB a menţionat că, la momentul actual, industria bancară se simte nemăsurabilă, anonimă şi irelevantă.

„Industria bancară se simte mizerabil de peste 10 ani încoace, pentru că nu este măsurabilă. Industria bancară din România a coborât de la 40% total credite în Produsul Intern Brut la 26%. Este acesta un rezultat sau un factor generator de percepţie? Eu spun că este un rezultat al factorului de neîncredere şi al celor 50 de legi... Industria bancară se simte nemăsurabilă, anonimă şi irelevantă. Vorbeam la un moment dat despre darea în plată. Ce a însemnat darea în plată? Transformarea unui credit sigur într-un credit nesigur”, a subliniat Florin Dănescu. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"