Dăncilă: Anul 2019 va fi anul investiţiilor. Ce autostrăzi vor fi finanţate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi, înaintea începerii şedinţei de Guvern, că va aproba finanţarea mai multor proiecte care reglementează construcţia unor autostrăzi.

„Suntem încurajaţi să acţionăm în această direcţie (cea a investiţiilor – n. red) şi de progresele înregistrate în câteva proiecte de maxim interes pentru cetăţeni. 

Autostrada Bucureşti - Başov are deja acum un consorţiu format din societăţi din China şi Turcia. S-a aprobat şi documentaţia PPP proiectare, construcţie şi operare a tronsonului Târgu Neamţ - Iaşi este finalizată şi transmisă în vederea publicării în SEAP

Autostrada Sudului, studiul de fundamentare a fost finalizat şi se află în transparenţă decizională. Va fi finanţat şi Podul suspendat peste Dunăre Tulcea – Brăila.

Ministrul interimar al Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, m-a informat că proiectul tehnic a fost finalizat, iar mâine va fi transmisă Comisiei Europene aplicaţia de finanţare, astfel încât cei 363 milioane de euro fonduri europene să poată fi accesate cât mai curând”, a spus Dăncilă. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani