Dancă: Parlamentul va decide în privinţa plafoanelor bugetare, iar Guvernul îşi va asuma răspunderea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionel Dancă a spus miercuri că proiectul de buget pe 2020 va fi gata până la sfârşitul anului.FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a declarat miercuri că proiectul privind plafoanele bugetare pentru anul 2020, care conţine şi interdicţia cumulului pensiei cu salariul de stat, va fi trimis astăzi Parlamentului, urmând ca Guvernul să-şi asume răspunderea pentru acesta.

„Plafoanele bugetare pentru 2020, au fost prezentate evoluţiile pentru următorul an. Proiectul va fi trimis astăzi Parlamentului, urmează ca Guvernul să-şi angajeze răspunderea. Este absolut vital ca până la finalul anului să avem bugetul pe 2020. În baza acestuia, autorităţile locale îşi vor elabora propriile bugete. La fel şi domeniul economic”, a afirmat Dancă într-un briefing de presă.

Întrebat care va fi impactul financiar al măsurilor propuse în proiectul pentru aprobarea plafoanelor bugetare, care cuprinde interdicţia cumulului pensiilor cu salariul de stat, creşterea accizelor la ţigarete şi îngheţarea mai multor tipuri de indemnizaţii, Ionel Dancă, a spus că aceste valori vor fi cuprinse în proiectul pde buget pe 2020.

Executivul ar dori să îşi angajeze răspunderea în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, miercuri, la ora 14.00, potrivit unor surse, citate de Hotnews.

Pentru anul 2020, soldul bugetar este estimat la -3,6% din PIB (40,6 miliarde lei), iar cheltuielile de personal la 9,7% din PIB, în timp ce pentru anul 2021, soldul bugetar va fi de -3,34% din P.I.B., iar cheltuielile de personal de 9,4% din PIB, se arată într-un document al Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

La estimarea veniturilor şi cheltuielilor bugetare pentru perioada 2020-2022 s-au avut în vedere următoarele măsuri:

1. actualizarea nivelului accizei specifice pentru ţigarete, respectiv creşterea acesteia de la 366,147 lei/1.000 ţigarete la 386,377 lei/1.000 ţigarete, având în vedere că potrivit Codului fiscal, acciza specifică pentru ţigarete se determină pe baza preţului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem şi al accizei totale

2. creşterea nivelului accizei totale pentru ţigarete de la 483,74 lei/1.000 ţigarete la 503.97 lei/1.000 ţigarete, începând cu 1 ianuarie 2020, astfel încât să fie respectate prevederile art. 10 alin. (2) din Directiva 2011/64/UE privind structura şi ratele accizelor aplicate tutunului prelucrat, respectiv acciza globală pe ţigarete să reprezinte cel puţin 60% din preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum.

3. eliminarea mecanismului plăţii defalcate a TVA în vederea compatibilizării cu acquis-ul comunitar în domeniu; executarea silită a sumelor existente în contul de TVA se va aplica în mod corespunzător de către instituţiile de credit, în limita sumei totale a obligaţiilor bugetare, astfel cum aceasta este individualizată în adresa de înfiinţare a popririi.

4. începând cu 1 ianuarie 2020, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora, prevăzute în anexa IX la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se menţin la nivelul aferent lunii decembrie 2019.

5. valoarea indemnizaţiei de hrană se menţine la nivelul din anul 2019.

6. începând cu luna ianuarie 2020, cuantumul lunar al indemnizaţiei de merit se menţine la nivelul de 6.240 lei.

7. interzicerea cumulul pensiei cu salariul în instituţii publice, pentru pensionarii care beneficiază de drepturi de pensie plătite din fonduri publice.

8. asigurarea a 2% din PIB pentru apărare.

Bugetul pe anul 2020 a fost construit pe o ţintă de deficit bugetar cash estimată la 3,6% din PIB şi deficit ESA estimat la 3,58% din PIB.

Mai multe pentru tine:
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”