Dan Vîlceanu: România va avea, până în 2026, nouă muzee şi memoriale interactive, investiţiile fiind realizate cu fonduri din PNRR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Vîlceanu, FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, a transmis, marţi, că România va avea în următorii patru ani nouă muzee şi memoriale interactive, care au la bază tehnologie modernă, realitate virtuală, investiţiile fiind realizate cu fonduri din PNRR.

„România va avea, până în 2026, nouă muzee şi memoriale interactive, care au la bază tehnologie modernă, realitate virtuală, investiţiile fiind realizate cu fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Două dintre acestea vor fi construite de la zero, restul urmând să fie restaurate sau extinse”, a scris Vîlceanu pe pagina sa de Facebook.

Ministrul a mai adăugat că unul dintre aceste obiective este Râpa Robilor din judeţul Alba, un spaţiu cu mare încărcătură istorică, unde în perioada comunistă a fost una din cele mai dure închisori din România.

„Proiectul finanţat prin PNRR prevede realizarea unui spaţiu expoziţional, a unei bibliotecii cu aproximativ 14.000 de volume şi o sală în care vor fi proiectate înregistrări video cu mărturii ale supravieţuitorilor. Toate aceste obiective trebuie să devină locuri de întâlnire pentru oameni şi care să atragă mai mulţi turişti”, a mai anunţat oficialul.

Comisia Europeană a virat, săptămâna trecută, o tranşă de 1,942 miliarde de euro în contul Ministerului Finanţelor (MF) deschis la BNR, suma reprezentând prefinanţarea de 13% din împrumutul de aproximativ 14,94 miliarde de euro contractat de România în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă.

„În data de 13 ianuarie 2022, odată cu intrarea în vigoare a Acordului de împrumut (Mecanismul de redresare şi rezilienţă) între Comisia Europeană şi România, va fi virată suma aferentă prefinanţării din componenta de împrumut, în cuantum de 1.942.479.890 euro, reprezentând 13% din valoarea totală a împrumutului.”, au transmis reprezentanţii MIPE.

Potrivit sursei citate, această sumă vine în completarea primei tranşe a prefinanţării, pe componenta de grant, plătită de către Comisia Europeană la data de 2 decembrie 2021, în valoare de 1,85 miliarde euro.

Astfel, până în prezent, o sumă totală de 3,79 miliarde euro a fost acordată României, de la momentul aprobării şi demarării implementării PNRR, la 3 noiembrie 2021.

Suma aferentă implementării planului de redresare şi rezilienţă al României este de 29.181.842.750 euro. 

România a solicitat sprijin financiar nerambursabil în valoare de 14.239.689.750 euro şi împrumuturi în valoare de 14.942.153.000 euro în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă. Împreună, acestea reprezintă 13,09 % din PIB-ul din 2019. 

Planul conţine 171 de măsuri (64 de reforme şi 107 investiţii), structurate în jurul a şase piloni şi a cincisprezece componente.

Potrivit MIPE, planul abordează o parte semnificativă din provocările structurale mai vechi care au rămas nesoluţionate, astfel cum au fost identificate în recomandările relevante specifice adresate României de către Consiliu în 2019 şi în 2020. Principalele obiective ale planului sunt realizarea tranziţiei verzi şi a tranziţiei digitale, consolidând, în acelaşi timp, asistenţa medicală, educaţia, coeziunea socială şi incluziunea.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare