Dan Vîlceanu: Politica de Coeziune este cea mai importantă politică europeană de investiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Vilceanu, FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Politica de Coeziune este cea mai importantă politică europeană de investiţii, reprezentând un vector de creştere strategică generală în toate statele membre, a transmis ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu.

Conform reprezentanţilor MIPE, miniştrii responsabili cu Politica de Coeziune au apreciat la unison, în cadrul Reuniunii informale organizate la Rouen de Preşedinţia franceză a Consiliului UE, că este necesară aprobarea cu celeritate a acordurilor de parteneriat si programelor operaţionale, pentru a face faţă tuturor provocărilor cu care se confruntă UE, la care se adaugă şi criza umanitară provocată de conflictul armat declanşat de Rusia în Ucraina, la graniţa Uniunii Europene.

Oficialii Comisiei Europene au anunţat în premieră că există o iniţiativă şi deschidere din partea Bruxelles de a sprijini situaţia din statele membre care primesc refugiaţi prin intermediul instrumentului REACT-EU, care ar trebui să parcurgă rapid procedurile legale de aprobare, pentru suplimentarea fondurilor în acest sens.

Ministrul Investiţiilor şi proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, şi-a exprimat solidaritatea faţă de situaţia din Ucraina, România fiind şi o ţară de frontieră, care primeşte deja mulţi refugiaţi, în fiecare zi.

„Până acum, în ţara noastră au intrat peste 90.000 de refugiaţi şi nu se poate estima câţi mai urmează (...) Permiteţi-mi să-mi exprim compasiunea pentru această situaţie şi vă asigur că suntem pe deplin angajaţi să luăm în continuare toate măsurile necesare pentru a sprijini Ucraina", a afirmat oficialul român.

Pe agenda evenimentului, programat cu mult înainte de declanşarea conflictului din Ucraina, s-au aflat subiecte care au vizat analizele şi provocările identificate de cel de-al 8-lea Raport de coeziune şi modalitatea de mobilizare pe viitor a fondurilor structurale pentru creşterea coeziunii la nivel european.

Ministrul a subliniat că „Politica de Coeziune este cea mai importantă politică europeană de investiţii, reprezentând un vector de creştere strategică generală în toate statele membre, astfel fiind necesar să rămână unul dintre pilonii cheie ai bugetului UE post 2027.”

Dan Vîlceanu a menţionat că viitorul politicii de coeziune este corelat în mod inseparabil cu cel al Uniunii Europene, însă aceasta trebuie să rămână capabilă să ofere soluţii integrate, dar şi diferenţiate, în funcţie de nevoi, la nivel european, regional şi local. 

Totodată, ministrul a subliniat că România consideră vital ca prin Politica de Coeziune să se poată finanţa acele priorităţi de investiţii care răspund în mod specific nevoilor naţionale şi regionale, în special în ceea ce priveşte infrastructura de bază (transport, mediu, socială, digitală şi de sănătate).

Oficialul MIPE a mai evidenţiat că „este necesar să reflectăm asupra calendarului strâns pe care trebuie să-l parcurgem în finalizarea exerciţiului curent de programare a fondurilor Politicii de Coeziune (2021-2027)" şi a subliniat „importanţa încheierii în timp util a acordurilor de parteneriat şi a programelor operaţionale pentru a permite ca această politică să devină realitate pentru cetăţeni, aşa cum a fost şi în perioadele anterioare de programare".

Pe lângă miniştrii din cele 27 de state membre, la reuniunea din 28 februarie - 1 martie au participat Elisa Ferreira, Comisarul pentru Coeziune şi Reforme, Younous Omarjee, Preşedintele Comitetului REGI din Parlamentul European, Lamia Kamal-Chaoui, directorul Centrului pentru antreprenoriat, IMM-uri, Regiuni şi Oraşe al OECD, Apostolos Tzitzikostas, Preşedintele Comitetului Regiunilor şi Stefano Palmieri, Comitetul Economic şi Social European. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două