Dan Diaconescu: "Am probe în baza cărora îmi permit să cer demisia premierului Ponta"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Diaconescu a acuzat, sâmbătă seară, Ministerul Economiei că a încălcat secretul negocierii, iar oferta sa de preluare a Oltchim a ajuns în presă. Diaconescu a anunţat că va depune plângere penală împotriva guvernanţilor.

Cu 48 de ore înainte de termenul limită pentru semnarea contractului de preluare a Oltchim, câştigătorul licitaţiei, Dan Diaconescu, a vorbit la România Tv despre ce i s-a întâmplat în ultimele zile, în legătură cu negocierile privind procesul de privatizare al combinatului.

Printre altele, el i-a reproşat lui Remus Vulpescu, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSI), că este rău intenţionat şi a cerut încă o dată demisia premierului Victor Ponta. "Eu, până aseară (n.r. - joi seara) am tăcut, iar domnul premier şi domnul şef al OPSPI au vorbit vrute şi nevrute. Îmi rezerv dreptul de a spune despre domnul Ponta că minte. Ca să particip la licitaţie, trebuia să achit un caiet de sarcini şi apoi să depun o scrisoare de garanţie. Garanţie directă, plata unei sume cash, o sumă care ţi se restituie dacă câştigi licitaţia.

Am intrat în faza finala, am depus nişte plicuri închise. După două zile ne-a chemat domnul Vulpescu, la ora 1 noaptea, de urgenţă, să facem nişte clarificări, că lipsesc lucruri. La mine, lipsea un CV şi o adeverinţă, cum că nu am datorii la statul român", a declarat Dan Diaconescu, el subliniind că în afară de scrisoarea de garanţie nu i s-a cerut nicio altă dovadă prin care să ateste că ar avea cele 45 de milioane.

"Când am fost declarat câştigător, nu am fost întrebat dacă am sau nu bani. Iar domnul Ponta declară că eu nu am bani şi că sunt sărac lipit", a mai spus Dan Diaconescu.

Mai mult decât atât, el cere demisia premierului, reproşându-i că Ministerul Economiei a încălcat secretul negocierii, iar ofertele au ajuns în presă. "Am în faţă o primă probă în baza căreia îmi permit să cer demisia domnului Ponta. Vom face o plângere penală împotriva guvernanţilor. Acest exemplar îmi apartine şi în presă e un alt exemplar. Nu poate fi altul decât cel al Ministerului Economiei, că sunt doar două exemplare (...) E o probă indubitabilă că ministerul l-a dat".

Mai multe pentru tine:
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV