Daea: Să dăm peştele românilor, nu să băgăm în guşa cormoranului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cormoranii mănâncă mai mult peşte decât românii, efectivul de păsări a crescut foarte mult, iar acum ne aflăm în situaţia de a interveni, a declarat, duminică, ministrul interimar al Agriculturii, Petre Daea, într-o intervenţie telefonică la Digi24.

„Cormoranii mănâncă mai mult peşte decât românii. Peste 20.000 - 30.000 tone în funcţie de efectiv. Efectivul de păsări a crescut foarte mult, iar acum ne aflăm în situaţia de a interveni. Soluţia este reducerea efectivelor de păsări în aşa fel încât echilibrul să fie respectat. Este păcat să lăsăm la voia întâmplării această situaţie, iar piscicultorii să înregistreze pagube care îi conduc la falimente cu implicaţii şi economice şi sociale”, a subliniat Daea, potrivit Agerpres.

În context, acesta a anunţat că 23 de ţări din Uniunea Europeană au cerut cel puţin de două ori derogări, în aşa fel încât să reducă efectivele de păsări ihtiofage pentru a da curs unui culoar de producţie atât de important precum producţia piscicolă.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Societăţii Ornitologice din România, Ovidiu Bufnilă, a arătat că România se confruntă cu o situaţie gravă pentru că piscicultorii au o problemă cu păsările ihtiofage, însă a explicat că nu este uşor ca o pasăre să fie scoasă de pe lista păsărilor care nu se vânează. El a subliniat, în context, că vânătoarea nu este o soluţie arătând că există şi metode non-violente pentru combaterea păsărilor ihtiofage.

Pe de altă parte, cifrele referitoare la efectivul de cormorani diferă semnificativ în funcţie de cine le prezintă. În timp ce Bufnilă a citat evidenţe ale Guvernului care arată că sunt aproximativ 60.000 de cormorani, Daea a arătat că o cifră relativă ar fi undeva la peste 100.000 de păsări.

Reprezentantul Societăţii Ornitologice a subliniat că nu este de acord cu vânătoarea de cormorani făcută după ureche şi fără a lua în calcul alte metode care nu presupun moartea păsărilor.

În replică, Petre Daea a menţionat că pot fi mai multe metode pentru a interveni, metode despre care se poate discuta, subliniind, totodată, că trebuie intervenit rapid.

Marian Cuzdrioreanu, preşedintele Organizaţiei RO-FISH, a precizat, în acest context, că este vorba despre 60 de specii invazive de păsări, iar cifrele care se vehiculează cu privire la acestea sunt undeva între 140.000 şi 150.000.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră