Daea, întrebat despre preţurile mari la cartofi: Cartoful e de anul trecut. Piaţa la Bruxelles este de trei ori mai scumpă decât în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea vorbeşte cu Petre Daea despre cartofii dulci Foto Facebook Liviu Dragnea

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, întrebat despre pretul mare al cartofilor, că preţul suplimentar vine din faptul că sunt cartofi de anul trecut şi există costuri de depozitare, el referindu-se apoi la roşii, dar şi la faptul că la Bruxelles piaţa este de trei ori mai scumpă decât în România.

„Puteţi să-mi spuneţi că-s veniturile altele, dar produsele sunt aceleaşi, iar gustul tomatelor româneşti şi valoarea lor este extraordinară“, a afirmat ministrul.

„Cartoful este de anul trecut, s-a recoltat anul trecut, fermierii i-au ţinut în depozite cu temperatură controlată aproape un an de zile ca să-l aducă pe masa consumatorului pe tot timpul anului. Acestea sunt costuri suplimentare care se regăsesc în acest preţ, este normal, este firesc, şi dacă luaţi analiza preţurilor din ultimii ani, o să vedeţi aceeaşi tendinţă şi acelaşi comportament pe piaţă. Am văzut şi ieri, şi alaltăieri, am încercat să intervin la un post de televiziune, eram la Bruxelles, la Consiliu, pentru a stăpâni această dorinţă de a torpila proiecte şi programe pe care le are România, puse în faţa consumatorului, şi pentru care, iată, facem eforturi bugetare să le aducem aici, şi anume cum că preţul la tomate este mare", a afirmat ministrul Agriculturii, întrebat despre preţul mare al cartofilor.

El a ţinut să precizeze că, de câte ori merge în străinătate, se duce sa vadă şi preţurile din piaţă, iar la Bruxelles, preţurile sunt de trei ori mai mari decât în România.

„Am văzut preţurile la Bruxelles, de fiecare dată când mă duc la Bruxelles şi în alte ţări străine mă duc să văd care este piaţa, şi acolo este de trei ori mai scumpă decât în România. Bine, puteţi să-mi spuneţi că-s veniturile altele, dar produsele sunt aceleaşi, iar gustul tomatelor româneşti şi valoarea lor este extraordinară", a explicat Daea.

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a crescut şi în aprilie, la 4,11%, după ce urcase în martie la 4,03%, în condiţiile în care cartofii s-au scumpit cu 32,33% doar în ultimele patru luni, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Faţă de decembrie, printre cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la cartofi (32,33%), alte legume şi conserve de legume (23,61%) şi citrice (13,09%).

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare