Daea, bilanț la final de an: „Nu am promis, dar am făcut tot ce trebuia”

0
Publicat:

Anul 2022 a fost unul dificil, cu multe provocări, cu secetă pedologică şi preţuri la inputuri „greu de stăpânit", afirmă ministrul Agriculturii, Petre Daea care susține că a făcut tot ce trebuia în această perioadă.

Petre Daea, ministrul Agriculturii / Foto: gov.ro

„Nu am promis, dar am făcut tot ce trebuia! Un an dificil, foarte complicat, cu multe provocări, în care seceta pedologică a pus stăpânire pe întreaga ţară, cu preţuri la inputuri greu de stăpânit. De multe ori fără weekend şi sărbători, printr-o muncă asiduă, zi de zi, uneori şi noaptea, s-a reuşit: acordarea libertăţii către fermieri să-şi valorifice culturile afectate de seceta pedologică în scopul obţinerii furajelor, fără să piardă subvenţia; obţinerea derogării de la CE cu privire la perioada de retenţie în sectorul zootehnic, ajutor atât de necesar sectorului greu încercat în acest an; primirea acceptului Comisiei de a acorda subvenţia în avans în cuantum de 70-85%", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Astfel, a subliniat el, 1,3 miliarde de euro au intrat în conturile fermierilor pentru a-şi face la timp lucrările necesare pentru pregătirea producţiei următoare.

De asemenea, potrivit ministrului, anul acesta a fost adoptat Planul Naţional de Irigaţii şi Desecări 2023 - 2027, în valoare de 1,5 miliarde euro, suma de 395,4 milioane lei, prevăzută în 2022 pentru investiţiile în sistemele de irigaţii a fost cheltuită în totalitate, a fost realizat în întregime a Programul de investiţii privind combaterea grindinei şi stimularea precipitaţiilor și a fost lansat Programului de 3X Subvenţia, de care deja beneficiază peste 800 de fermieri.

În plus au fost puse în practică Programele de sprijin Rural Invest şi AGRO IMM Invest, 941 de fermieri accesând credite garantate de stat în valoare totală de aproximativ un miliard de lei, a fost semnată o Convenţie cu fondurile de garantare şi instituţiile bancare pentru acordarea de credite cu garanţii de stat sectorului zootehnic, asigurând finanţare avantajoasă fermierilor să îşi constituie stocurile de furaje până la noua recoltă şi a fost aprobată schema de ajutor de stat pentru susţinerea procesării în ţară a materiei prime - Granturi de până la 500.000 euro pentru sprijinirea operatorilor din industria de fabricare a produselor de morărit, a uleiurilor şi grăsimilor, a produselor lactate şi a preparatelor pentru hrana animalelor de fermă.

Petre Daea a mai semnalat că anul acesta au fost acordate microgranturi în domeniul agroalimentar în valoare totală de 49 milioane euro, a fost repornită Casa de Comerţ Unirea, au demarat programele de susţinere a crescătorilor de porci şi păsări, proiecte uitate în sertarul nepăsării în perioada 2020-202, au fost acordate ajutoarele excepţionale în sectoarele vegetal şi zootehnic, au fost lansate programele de sprijin pentru zona montană, care s-au materializat prin semnarea unui număr de 165 de contracte, respectiv 68 pe programul lapte, 81 pe programul fructe şi 16 pentru construirea de stâne.

Acesta a mai precizat și că a fost lansată la nivel naţional campania de promovare a consumului de produse româneşti „Produs românesc - bun pentru tine, bine pentru fiecare", prin care, lună de lună întâlnim consumatorul cu produsele româneşti în cadrul târgurilor şi pieţelor volante, a fost elaborat şi publicat un ghid al bunelor practici agricole în domeniul vegetal, a fost definitivat şi transmis în data de 18 octombrie către Comisia Europeană a Planului Naţional Strategic 2023-2027 - Strategia agricolă a României, prin care investim în agricultură şi dezvoltare rurală 15.8 miliarde de euro, iar în data de 7 decembrie Comisia Europeană a validat PNS.

Ministrul Agriculturii mai menţionează în bilanţul prezentat pe pagina de socializare:

  • aprobarea cadrului general de implementare a intervenţiilor specifice dezvoltării rurale şi al celor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic din Planul Naţional Strategic 2023-2027;
  • demararea Caravenei Cunoaşterii PNS, pentru ca acest document programatic să fie cunoscut în detaliu de către toţi cei interesaţi, asigurându-ne că în conturile fermierilor vor ajunge toate fondurile alocate, aprobarea Comisiei Europene privind Programul pentru Acvacultură şi Pescuit 2021-2027, în valoare de peste 232 milioane de euro; acordarea despăgubirilor către fermierii ale căror culturi de toamnă au fost afectate de seceta pedologică din acest an;
  • virarea integrală în conturile fermierilor a sumelor cuvenite pentru toate programele derulate de MADR, respectiv tomata şi alte legume, struguri de masă, usturoi românesc şi cartof, dar şi cele pentru susţinerea raselor autohtone Bazna şi Mangaliţa;
  • adoptarea Programului Tomata 2023, pentru a da ocazia celor care vor să continue Programul de susţinere a producţiei de tomate în spaţii protejate sau celor care vor să acceseze pentru prima dată acest program să-şi pregătească din timp planul de acţiune.
Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”