Dacă nu a fost primită în Nabucco, Franţa s-a aliat cu ruşii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gigantul francez de stat GDF Suez a semnat ieri un memorandum cu Gazprom potrivit căruia va prelua o participaţie de 9% din proiectul conductei Nord Stream, care va duce gaze ruseşti în Germania pe sub Marea Baltică, potrivit unui comunicat al companiei franceze.

Memorandumul a fost semnat în prezenţa preşedinţilor Dmitry Medvedev şi Nicholas Sarkozy, cu ocazia unei vizite la Paris a liderului rus.

Decizia GDF Suez de a se alătura proiectului ruso-german vine la câteva luni după ce o altă mare companie franceză de stat, Electricite de France (EDF) a semnat un parteneriat similar cu Gazprom pentru a se alătura South Stream, unde va primi o participaţie de 10%.

În 2007-2008, GDF a candidat alături de nemţii de la RWE pentru poziţia de cel de-al şaselea acţionar al consorţiului care dezvoltă gazoductul Nabucco, însă a pierdut această cursă din cauza opoziţiei Turciei.

La începutul anului 2008, în cadrul unui forum de afaceri româno-francez, preşedintele Traian Băsescu spunea că România este gata să cedeze Franţei o parte din participaţia sa la proietul Nabucco de 16,6%, în cazul în care Turcia continuă să se opună includerii în proiect a Hexagonului.

Între timp, animozităţile dintre Franţa şi Turcia s-au temperat, iar Istanbulul şi-a schimbat atitudinea faţă de participarea companiei franceze la proiectul gazoductului european.

Însă, între timp, francezii s-au orietat spre alte proiecte prin care îşi pot aduce gaze, iar plusul financiar care ar fi putut fi adus conductei Nabucco este acum în conturile South Stream şi Nord Stream.