Curtea de Conturi vrea ca cetăţenii să îi dea ponturi pentru investigaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Conturi a României aşteaptă propuneri de la cetăţeni privind subiecte relevante în ceea ce priveşte gestionarea banilor publici, pe care instituţia să le includă în programul de activitate pe anul 2021.

„Curtea de Conturi a României continuă iniţiativa lansată anul trecut, dedicată dezvoltării dialogului cu cetăţenii şi cu societatea civilă, în vederea propunerii unor teme care ar putea fi incluse în Programul de activitate al Curţii de Conturi pe anul 2021. Astfel, toţi cei interesaţi pot transmite pe adresa de e-mail propuneri.program2021@rcc.ro subiectele de interes pe care le consideră relevante pentru activitatea instituţiei noastre privind buna gestionare a resurselor publice în interesul cetăţeanului”, arată un comunicat al instituţiei.

Propunerile pot fi transmise pe adresa de e-mail menţionată până la data de 30 octombrie 2020. Acestea vor fi analizate de către structurile de specialitate care vor reţine aspectele din sfera de competenţă a Curţii de Conturi a României.

Prin această iniţiativă, Curtea de Conturi continuă să aplice angajamentul privind consolidarea responsabilităţii, a transparenţei instituţionale în relaţia cu cetăţenii, precum şi a integrităţii entităţilor guvernamentale şi din sectorul public, principii asumate prin intermediul standardelor ISSAI 12 şi ISSAI 20, emise de către Organizaţia Internaţională a Instituţiilor Supreme de Audit (INTOSAI), conform documentului remis de Curtea de Conturi.

Organizaţia Internaţională a Instituţiilor Supreme de Audit (INTOSAI) este o organizaţie autonomă, independentă, apolitică şi neguvernamentală, fondată în 1953. Unul dintre obiectivele strategice ale acestui cadru de cooperare profesională la nivel internaţional este dezvoltarea de standarde profesionale unitare (Standarde de Audit, Norme Metodologice, Ghiduri, Manuale, etc.) în domeniul controlului şi auditului finanţelor publice, prin intermediul cărora să se asigure o uniformitate şi o armonizare a modului în care se desfăşoară această activitate pe întregul mapamond.

În calitatea sa de membră a INTOSAI, Curtea de Conturi aplică la nivel naţional documentele elaborate şi aprobate în cadrul acestor înalte foruri profesionale internaţionale. Astfel, Curtea de Conturi a României a fost şi este preocupată atât de revizuirea şi actualizarea normelor, standardelor, regulamentelor, ghidurilor şi manualelor existente, cât şi de elaborarea de noi metodologii de control şi audit în conformitate cu cele mai recente dezvoltări pe plan internaţional în acest domeniu, se menţionează în comunicatul Curţii de Conturi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”