Curtea de Apel a respins contestaţia City Insurance la deschiderea procedurii de redresare financiară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cererea City Insurance a fost respinsă de Curtea de Apel

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a respins cererea de anulare înaintată de firma de asigurare City Insurance împotriva decizii emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), de declanşare a procedurii de redresare financiară, potrivit unui comunicat publicat marţi.


Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

În luna aprilie a acestui an, ASF a declanşat procedura de redresare financiară în cazul City Insurance, unul dintre cei mai importanţi jucători pe segmentul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto (RCA), cu o cotă de piaţă de 11,8% la finalul primului semestru. ASF a limitat vânzările de poliţe noi la 75% din sumele subscrise în 2015.

Decizia a fost luată după ce ASF a constatat că lichiditatea scăzuse sub nivelul prevăzut de lege, ceea ce a condus la imposibilitatea onorării obligaţiilor în timp util.

În plus, City Insurance a înregistrat întârzieri importante la plata despăgubirilor pentru accidentele din străinătate, potrivit ASF.

Reprezentanţii City Insurance au cerut anularea acestei decizii în instanţă, considerând-o nelegală.
„Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a respins ca neîntemeiată, în şedinţa din data de 1 noiembrie 2016, cererea de anulare introdusă de Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance împotriva deciziei nr. 901/18.04.2016 emisă de către ASF”, se arată în comunicat.

Asigurătorul City Insurance este controlat de Dan Odobescu, cumnatul fostului premier Adrian Năstase.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul