Cumparatorul BCR va lista banca in trei ani de la preluare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cumparatorul BCR va avea obligatia sa listeze banca in trei ani de la preluare si sa acorde dividende de minimum 40% din profitul net pe toata perioada pana la introducerea actiunilor pe bursa, au

Cumparatorul BCR va avea obligatia sa listeze banca in trei ani de la preluare si sa acorde dividende de minimum 40% din profitul net pe toata perioada pana la introducerea actiunilor pe bursa, au declarat surse din actionat. Prevederile fac parte dintr-un acord semnat de cele cinci societati de investitii financiare (SIF) si comisia de privatizare a BCR si vor fi incluse in contractul de vanzare a pachetului majoritar. Listarea se va realiza prin oferta publica de vanzare. In schimb, SIF-urile au fost de acord sa renunte la prevederea din statutul BCR privind adoptarea anumitor decizii cu o majoritate de cel putin 75% din voturi. Negocierile au inceput de mai multa vreme, iar cele cinci SIF-uri au reusit sa se mentina solidare si sa-si protejeze interesele. Termenul de trei ani pentru listarea bancii reprezinta un compromis pentru ambele parti, propunerea actionarilor fiind introducerea pe bursa in maximum 2-3 ani. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, principalul actionar, si comisia de privatizare avansau un termen intre trei si cinci ani. "A trebuit sa recunoastem ca practica de la nivel international demonstreaza ca, dupa preluare si restructurare, rezultatele apar cam in trei ani. Conditia noastra a fost ca pretul la care vor fi listate actiunile sa nu fie mai mic decat cel platit la privatizare", a afirmat reprezentantul unui SIF. Unele surse afirma ca cele cinci SIF-uri au adus in discutii si existenta unor oferte din partea investitorilor internationali pentru pachetul de 30,12% detinut de acestea (patru SIF-uri detin cate 6% fiecare, iar SIF Oltenia are o participatie de 6,12%). Mai mult, pretul vehiculat de reprezentantii SIF pentru jumatate din pachetul pus in vanzare la privatizare plaseaza valoarea bancii la aproximativ 5 miliarde euro. In aceste conditii, listarea bancii reprezinta o veste foarte buna si pentru salariatii si o parte din pensionarii BCR care au cumparat actiuni ale bancii. Anul trecut, AVAS a vandut catre acestia un pachet de 8%, la un pret de 10.305 lei/actiune (0,25 euro/actiune in 2004), valoarea tranzactiei ridicandu-se la aproape 17 milioane euro. Astfel, la o valoare de piata de 5 miliarde euro, pachetul detinut de salariati s-ar ridica la 400 milioane euro, de peste 23 de ori mai mult decat suma platita. Un pret ridicat la privatizare va aduce un castig mult mai rapid Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare si International Finance Corporation, care au platit anul trecut 222 milioane de dolari pentru 25% plus doua actiuni BCR. Acestea ar obtine un profit de peste jumatate de miliard de euro fiecare.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani