Cum vor putea funcţiona companiile din România controlate de entităţi supuse sancţiunilor împotriva Rusiei. Măsurile anunţate de autorităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: gov.ro

Guvernul a aprobat joi Ordonanţa de Urgenţă pentru completarea OUG nr.202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, prin care companiile din România controlate de entităţi supuse sancţiunilor introduse împotriva Rusiei, pe fondul situaţiei din Ucraina, îşi vor putea continua activitatea în România fără conturi blocate dacă vor intra sub un sistem de supraveghere din partea statului.

„Izbucnirea conflictului militar din Ucraina a adus atingeri foarte importante asupra echilibrului economic din România, dar şi din multe alte state din Europa. În contextul impunerii unor sancţiuni la nivel UE asupra companiilor cu acţionariat rusesc, lanţul economic din România a fost impactat indirect, astfel că se pune problema protejării firmelor din acest lanţ care nu se supun sancţiunilor, dar mai ales se pune problema protejării a mii de locuri de muncă.

Un exemplu este industria metalurgică unde sunt angajate aproximativ 22.000 de persoane, un altul - industria auto unde se estimează că pot fi afectate 5.000 de locuri de muncă din aproximativ 200.000, în prezent. Obiectivul nostru constă în reducerea riscului de pierdere a locurilor de muncă pentru aceşti salariaţi şi evitarea creşterii şomajului. Trebuie să ne adaptăm şi să luăm măsuri cât mai rapid posibil pentru a evita crize în lanţ”, a explicat ministrul Economiei, Florin Spătaru.

Ordonanţa de urgenţă aprobată completează OUG nr.202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, prin reglementarea posibilităţii de instituire a unui set eficient de garanţii, care să asigure că regimul de sancţiuni al Uniunii Europene nu este prejudiciat, în cazul acordării unor derogări, iar persoanele juridice din România să îşi poată continua activitatea.

Astfel, se introduce un supraveghetor desemnat de stat pentru aceste companii, condiţia pentru instituirea supravegherii fiind ca aplicarea măsurii restrictive a îngheţării fondurilor şi a resurselor economice ale persoanei juridice să aibă un impact economic semnificativ.

Autoritatea competentă sesizată potrivit va transmite în termen de o zi lucrătoare solicitarea companiei către Ministerul Economiei pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor. Dacă cererea pentru supraveghere este aprobată, prin ordin al ministrului Economiei, se desemnează un reprezentant din cadrul ministerului care să îndeplinească calitatea de supraveghetor permanent. După instituirea sistemului de supraveghere, fondurile şi/sau resursele economice ale persoanei juridice vor fi deblocate.”, explică reprezentanţii ME.

Dacă compania nu îndeplineşte condiţiile pentru instituirea supravegherii, Ministerul Economiei comunică în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării acest fapt autorităţii la care a fost depusă cererea firmei respective, iar autoritatea competentă respinge cererea.

Potrivit Ministerului, supraveghetorul desemnat de stat va putea participa la şedinţele Adunării Generale a Acţionarilor, asociaţilor, consiliului de administraţie şi alte asemenea şedinţe privind managementul companiei, în calitate de observator.

Acesta va avea acces în toate locaţiile în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi la toate documentele primite de persoana juridică, respectiv documente financiar-contabile, juridice şi alte documente care privesc activitatea economică.

Supraveghetorul desemnat va fi remunerat cu o indemnizaţie la nivelul maxim stabilit pentru membrii consiliului de administraţie sau la nivelul maxim al salariului persoanelor cu funcţie de conducere, dar nu mai puţin de 10.000 lei brut.

Printre obligaţiile supraveghetorului se numără monitorizarea activităţii persoanei juridice în vederea identificării oricăror indicii rezonabile cu privire la derularea oricăror operaţiuni cu persoane şi/sau entităţi desemnate şi informarea autorităţii competente şi Ministerului Economiei de fiecare data când există suspiciuni privind nerespectarea regimului sancţiunilor.

„În situaţia în care persoana juridică utilizează fondurile sau resursele economice cu încălcarea sancţiunilor, autoritatea competentă revocă prin act administrativ măsura dispusă ca urmare a admiterii cererii, caz în care persoana juridică revine la regimul sancţionatoriu.”, precizează reprezentanţii ME.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!