Cum vor evolua dobânzile la credite până la finalul anului - estimările specialiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock

Tranzacţiile din piaţă interbancară din trimestrul al doilea, care vor da valoarea IRCC începând din octombrie, arată creşterea indicelui peste 4%, iar ianuarie 2023 îl poate găsi aproape de 6%, notează analiştii conso.ro.

Cu toate acestea, indicele mai nou va rămâne semnificativ sub ROBOR, arată o analiză a platformei de comparaţii financiare Conso.ro.

Valoarea indicelui IRCC, care surprinde media la care se fac tranzacţiile interbancare pe toate scadenţele, este urmărită tot mai atent de către debitori începând din mai 2019, atunci când IRCC a luat locul mai cunoscutului ROBOR.

ROBOR îşi continuă creşterea susţinută din acest an, atât valoarea indicelui la 3 luni, cât şi cea a celui la 6 luni, repere luate în calcul la majoritatea creditelor cu dobânda variabilă mai vechi de mai 2019, au depăşit 8%.

Cum IRCC este în prezent la 2,65%, calculat pentru trimestrul I din 2022 şi aplicat în intervalul iulie-septembrie, întrebarea care se pune este cât de sus va urca acesta din octombrie şi, date fiiind isprăvile de dată recentă ale ROBOR, cât de sus ar putea urca cei doi indici până în ianuarie 2023?

Din octombrie, IRCC va fi peste 4%

Potrivit calculelor Conso, pornind de la valorile zilnice ale IRCC în intervalul aprilie-iunie, indicele va depăşi uşor pragul de 4%. Este o creştere importantă pentru debitori, de la valoarea actuală de 2,65%.

La o marjă de 2% aplicabilă peste IRCC, precum în cazul creditelor Noua Casă, ratele ar putea avansa cu până la 30%, ceea ce nu este deloc neglijabil.

Avansul mai accelerat din ultima vreme al dobânzilor de pe piaţa interbancară, care au afectat deja ROBOR, crescând astfel masiv ratele celor care mai au în contracte acest indice, a început să se simtă însă şi asupra valorilor IRCC. Iar în luna iulie, prima lună care va intra în calculul noului IRCC din ianuarie 2023, media valorilor indicelui a fost de 4,8%, iar tendinţa este una de continuare a creşterii.

Astfel, ultimele valori au fost constant peste medie şi se apropie de 6%. În intervalul 25.07-01.08 am avut următoarele valori ale IRCC zilnic-5,97%, 5,89%, 5,91%, 6,06%, 5,98%, 5,99%. Dacă în august şi septembrie tranzacţiile se vor face constant peste 6% atunci şi valoarea IRCC care va fi luată în calcul de la începutul anului viitor se va apropia de acest reper.

IRCC rămâne semnificativ sub ROBOR

Specialiştii conso.ro remarcă însă că, în ciuda creşterilor IRCC, avansul sau rămâne semnificativ sub cel al ROBOR, un fenomen explicabil prin metodologia sa de calcul.

Cum IRCC este o medie a scadentelor la care se fac tranzacţiile în piaţa interbancară iar cele mai multe dintre acestea se fac pe termene scurte (1 zi, 1 săptămână, 1 lună) media va fi mai mică decât valoarea ROBOR la 3 luni care se plasează mai aproape de cealaltă extremitate a scadenţelor (mai avem scadenţe la 6 luni şi 1 an).

De exemplu, valoarea zilnică a IRCC din acest moment, care se apropie de 6%, este foarte asemănătoare cu valoarea ROBOR la 1 zi (6,05% pe 3 august).

Pentru a profita de această diferenţă între ROBOR şi IRCC este recomandată migrarea de pe un contract cu referinţă ROBOR spre una cu indice IRCC, adresând o cerere băncii în acest sens. Alternativa este o refinanţare, noul împrumut urmând să folosească referinţă IRCC.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete