Cum se vor elimina diferențele dintre veniturile bugetarilor și ale privaților

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a spus miercuri că reforma salarizării unice va elimina diferențele dintre veniturile bugetarilor din administrația publică și cele din mediu privat.

Reforma salarizării unice va rezolva diferențele salariale din sistemul public și cel privat

Întrebat cum își explică diferențele mari dintre salariile medii ale bugetarilor din sistemul de administrație publică și cele din mediul privat, având în vedere că datele INS au arătat că media veniturilor nete ale bugetarilor din administrația publică este de peste 7.000 de lei, în timp ce salariul mediu net pe economie este puțin peste 5.000 de lei, rezultând o diferență suplimentară pentru bugetari de 2.000 de lei, ministrul Marcel Boloș a spus că aceste diferențe vor fi rezolvate prin reforma salarizării unitare.

„De aceea avem o reforma salarizării unice, ca să înlăturăm aceste decizii care vin de pe urma protestelor funcționarilor. Trebuie legată de indicatorii de performanță și apoi corelate cu salariile din sistemul privat. Reforma salarizării unice va rezolva aceste inechități dintre veniturile bugetarilor și cele din mediul privat. Acesta este obiectivul acestei reforme”, a afirmat ministrul.

„Orice analist economic care vede asemenea discrepanță între cele două tipuri de salarii își pune întrebarea legitimă cum este posibil. În toate statele moderne ale UE cele două salarii sunt corelate. Nouă ne lipsesc mecanismele de stabilire a salariilor care să fie predictibile, am fost sub presiunea celr care au avut revendicări.

Dacă o să avem un mecanism, trebuie să fie corectată această inadvertență penbtru că nu este de domeniul firescului”, a adăugat ministrul.

Câştigul salarial mediu net în luna iunie s-a ridicat la 5.176 lei, în creştere cu 58 lei (+1,1%) faţă de luna mai 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

Indicele câştigului salarial real a fost 107,2% în luna iunie 2024 faţă de luna iunie 2023. Indicele câştigului salarial real a fost 100,9% în iunie 2024 faţă de luna mai 2024. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 251,6%, cu 2,2 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în luna mai 2024.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie